Pensiile speciale, cerute înapoi de foștii parlamentari. Procese în toată România pentru bani, sunt peste 100

Ana Anitoiu 15.04.2021, 20:31
Pensiile speciale, cerute înapoi de foștii parlamentari. Procese în toată România pentru bani, sunt peste 100

Peste 100 de foști parlamentari își cer înapoi pensiile speciale, la două luni de când acestea au fost abrogate. Au fost intentate astfel procese împotriva statului în toată România pentru bani, iar foștii deputați și senatori care se simt acum păgubiți au apelat la unii dintre cei mai cotați avocați ca să îi reprezinte.

Cine se numără printre foștii parlamentari care își cer înapoi pensiile speciale

Au fost depuse acțiuni în 20 de instanțe din țară, în ultimele două zile, de către 122 de foști parlamentari care își vor înapoi pensiile speciale. Printre aceștia se numără Petre Daea, Victor Socaciu, Anghel Stanciu, Nicolae Bacalbașa, Ion Solcanu, Victor Paul Dobre, Doru Ioan Tărăcilă, Puiu Hasotti, Ioan Oltean și Ion Ariton.

Potrivit g4media.ro, la Bistriţa-Năsăud, șapte foști parlamentari au luat hotărârea să dea în judecată Parlamentul României şi să își ceară pensiile speciale înapoi. Acţiunea a fost înregistrată pe rolul tribunalului judeţean în cursul zilei de miercuri. Aceştia au cerut să se constate nulitatea ordinelor în baza cărora nu mai primesc acei bani. Printre ei se numără fostul preşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, precum şi alţi doi foşti lideri de organizaţii judeţene de partid şi foşti prefecţi – Ioan Ţintean (ALDE) și Viorel Pupeză (PSD). Ceilalţi patru sunt Emil Scurtu, Ioan Sonea, Viorel Ilişiu și Emil Rus. Conform portalului instanţelor de judecată, calitatea de pârât în acest dosar înregistrat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud o au Camera Deputaţilor, Senatul şi secretarii generali ai celor două Camere.

Pensiile speciale, cerute inapoi de fostii parlamentari. Procese in toata Romania pentru bani, sunt peste 100
Bancnote scoase dintr-un portofel

Un fost deputat care își vrea înapoi pensia specială: ”Suma era de 10.000 de lei”

Fostul deputat Ioan Oltean, cel mai longeviv parlamentar de Bistriţa-Năsăud, care a avut şase mandate în Parlament, a declarat joi că primea în fiecare lună câte 10.000 de le. El a precizat că, din punctul său de vedere, o lege nu poate să acţioneze retroactiv.

„Am contestat ordinul prin care s-a dispus încetarea plăţii acelei indemnizaţii pentru limită de vârstă. Eu am şase mandate, iar suma era de 10.000 de lei – asta e suma maximă de care beneficiază cei care au de la trei mandate în sus. Noi atacăm un ordin, pentru că în temeiul unei legi s-a emis un ordin prin care s-a aprobat indemnizaţia, şi în temeiul altui ordin, care s-a emis în temeiul altei legi, s-a sistat plata. În opinia mea, este vorba de neretroactivitate: o lege nu poate să retroactiveze, se spune clar şi în Dreptul constituţional, şi în Dreptul civil, legea nu produce efecte retroactive”, a spus Ioan Oltean.

Florin Cîțu, despre sistemul de pensii: ”În 15 ani vom avea o presiune foarte mare”

Florin Cîțu declara în luna martie că în 15 ani va exista o presiune foarte mare pe sistemul de pensii, motiv pentru care este necesar să înceapă o reformă imediat. Prim-ministrul a precizat că această reformă reprezintă identificarea resurselor pentru plata pensiilor. Mai multe detalii, AICI!

”Provocarea nu e doar să reaşezăm acest lucru, pensiile speciale, avem o problemă pe termen mediu de sustenabilitate a sistemului de pensii. În 15 ani vom avea o presiune foarte mare pe sistemul de pensii, trebuie să pornim reforma azi. Nu doar recalcularea pensiilor, reforma înseamnă cum găsim resurse să putem plăti acele pensii. Anglia a făcut reforma pensiilor în 6 ani. Lucrez la ambele capete: numărul de pensionari şi partea în care ai nevoie de oameni să contribuie”, a spus Florin Cîțu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...