Erată: Poza cu Raluca Turcan la un azil de bătrâni era de acum un an. Precizări

Nicu Stan 02.04.2021, 13:48
Erată: Poza cu Raluca Turcan la un azil de bătrâni era de acum un an. Precizări

Apariție neașteptată a Ralucăi Turcan. Cum s-a afișat la un azil de bătrâni, în plină pandemie ministrul Muncii. Toate detaliile, în articolul de mai jos.

UPDATE: Precizăm că imaginea care face subiectul acestui articol a fost realizată în urmă cu un an, deci nu intră sub incidența actualelor norme în vigoare. Fotografia era postată pe pagina de Facebook a Echipei Galbene – organizația de voluntari a PNL din Sibiu. Aceasta nu avea menționată vreo dată anume și a fost integrată într-o serie de imagini care vizau mai multe evenimente caritabile la care au participat liderii PNL.

Raluca Turcan surprinsă într-un azil de bătrâni fără mască. Ministrul Muncii susține că poza este mai veche

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a avut o apariție neașteptată la un azil de bătrâni. Ministrul muncii apare într-o fotografie, alături de o doamnă întinsă în pat, nepurtând mască de protecție. Fotografia a fost făcută într-un cămin de bătrâni din Sibiu, după o acțiune a ”Echipei Galbene”.

“Echipa galbenă” este numele echipei de voluntari ai PNL Sibiu. Episodul din cămin s-a repetat după ce, în urmă cu doar câteva zile, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a fost surprinsă tot fără mască de protecție, la o acțiune de împădurire care a avut loc tot în Sibiu.

Fotografia controversata
Fotografia controversata

Raluca Turcan, fotografiată în azilul de bătrâni

Fotografia în care ministrul Muncii apare fără mască lângă o persoană dintr-un azil de bătrâni nu este datată, însă face parte dintr-un set de poze cu acțiuni ale echipei de voluntari PNL, postat pe Facebook pe data de 22 martie.

În imaginea respectivă mai apare o persoană care pare să fie ”de-a casei”, însă aceasta stă cu spatele la poză, nu se vede dacă poartă mască sau nu. Masca de protecție este obligatorie în spații închise încă din luna mai a anului 2020, lucru știut și de Raluca Turcan.

Raluca Turcan susține că poza este veche

Ministrul Muncii susține că fotografia nu este făcută întimpul pandemiei. ”Este foarte veche. Sunt convinsă că mai puteți găsi mii, întrucât eu chiar fac acțiuni de voluntariat. Dar se poate continua cu manipularea”, a declarat Raluca Turcan, potrivit libertatea.ro.

Se prea poate ca Raluca Turcan să spună adevărul, însă ar fi singura poză postată din afara pandemiei, între celelalte 23 de fotografii postate de tinerii voluntari ai PNL de la ”Echipa galbenă”. Toate fotografiile au fost făcute în timpul pandemiei, numai cea a ministrului Muncii ar fi fost făcută până în afara pandemiei.

Raluca Turcan a cerut să fie amendată după ce nu a purtat mască la împădurirea de la Sibiu

De asemenea, ministrul Raluca Turcan a anunțat, miercuri, 31 martie, că a cerut să fie amendată după ce a fost surprinsă fără mască la acțiunea de împădurire din județul Sibiu.

”Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente și în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenție, pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare”, a scris Raluca Turcan, într-o postare pe pagina personală de Facebook.