Povestea de dragoste dintre Oana Roman și Marius Elisei se bucură de o continuare fericită, cei doi oferind recent primele declarații după împăcare. În ciuda faptului că au divorțat la începutul acestui ani, separarea i-a adus, până la urmă, tot împreună. Lucrurile nu au fost însă atât de simple pe cât par. Rănită, Oana „s-a lăsat greu” recucerită de fostul său soț, care nu a mai contenit în ultima perioadă cu gesturile frumoase față de mama fetiței sale. Cei doi și Izabela s-au bucurat de numeroase vacanțe împreună, cadouri și gesturi de iubire, pe care Oana le-a cântărit bine înainte de a-l lăsa pe Marius să revină în viața sa. Cuplul pare mai fericit și mai unit ca niciodată.
A trecut aproximativ o jumătate de an de la despărțire iar soții Roman-Elisei nu au reușit să stea departe unul de celălalt. Deși au divorțat la începutul acestui an, în fața unui notar public, Oana și Marius sunt de nedespărțit. În ultima perioadă, cei doi au fost surprinși în ipostaze romantice, în compania fiicei lor sau chiar la petreceri private, fără a-și mai ascunde sentimentele. Primele declarații după împăcare arată că Oana Roman și Marius Elisei sunt făcuți unul pentru altul, aceștia bucurându-se în prezent de o relație cu mult mai sudată decât înainte de divorț.
Într-un interviu oferit pentru Antena Stars, proaspătul cuplu de îndrăgostiți a vorbit despre împăcare și despre actuala relație dintre ei. Chiar dacă au semnat actele de divorț în urmă cu câteva luni, separarea i-a unit mai puternic ca oricând. În plus, Marius recunoaște că este îndrăgostit până peste cap de Oana, care însă i-a dat ceva bătăi de cap, lăsându-se cu greu recucerită de fostul său soț.
Inimile noastre bat una pentru cealaltă. De ce să mă ascund? Spun exact ceea ce este și e realitatea. Chiar dacă i-o spun public sau i-o spun privat, tot i-o spun. (…) Oana s-a lăsat greu recucerită. (…) Nu m-am gândit deloc să renunț, a declarat Marius Elisei, pentru Antena Stars.

Gesturile pline de afecțiune ale lui Marius Elisei au început în urmă cu mai multe luni, însă cea care a ezitat a fost Oana. Fiica lui Petre Roman a observat schimbarea din atitudinea fostului său partener, însă a dorit să se convingă de anumite lucruri înainte de a face din nou pasul către o relație cu acesta. Vedeta a dezvăluit că nu și-a dorit să îl pună pe jar, din vreo ambiție tipic feminină, ci a încercat să afle răspunsul unor întrebări personale. Fericită de noua relație, Oana recunoaște că lucrurile sunt mai sudate ca înainte de divorț în ceea ce îi privește.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Eu am vrut să fiu sigură de niște lucruri, să fiu sigură că s-au schimbat niște lucruri, că putem să construim lucruri. De asta am așteptat un pic mai mult, ca să fiu eu sigură, nu pentru că am vrut să-l fierb. Lucrurile s-au reluat ca și cum nu ne-am fi despărțit. Am avut surpriza să constat că și munca pe care o facem împreună e cumva mai ușor de făcut decât înainte, a recunoscut Oana Roman.