Oana Roman a spus adevărul despre împăcarea cu Marius Elisei. “Da, am ajuns la un numitor comun”

Ana Anitoiu 13.02.2021, 16:45

Oana Roman a spus adevărul despre împăcarea cu Marius Elisei, după ce fanii ei au observat un detaliu ce i-a făcut să se întrebe dacă ea și fostul ei soț sunt din nou împreună, la ceva timp după ce au hotărât să divorțeze.

Ce detaliu au observat fanii legat de o posibilă împăcare între Oana Roman și Marius Elisei

Totul a pornit de la o reclamă pe care Oana Roman a făcut-o la un articol vestimentar, pe pagina ei de Facebook. N-a durat mult până când unii dintre fanii ei au observat că această piesă de vestimentație era de pe site-ul de haine al lui Marius Elisei. ”Ai recuperat afacerea?” și ”Te-ai împăcat cu soțul? Văd că lucrezi din nou pentru acel site. Ar fi minunat!”, au fost două dintre reacții.

”Toată viața am purtat sutien și ajunsesem la saturație. De când am descoperit body-urile modelatoare, nu mai port sutien decât la ținute speciale! Body-ul e comod, subțiază talia și abdomenul și nu are cusături astfel încât nu e vizibil sub haine!”, a fost mesajul pe care l-a publicat Oana Roman referitor la acel produs.

Oana Roman a spus adevarul despre impacarea cu Marius Elisei. ”Da, am ajuns la un numitor comun”
Mesajul Oanei Roman

Ce a spus Oana Roman despre împăcarea cu Marius Elisei

Acum, Oana Roman a revenit cu o reclamă, tot la un articol vestimentar de pe site-ul soțului ei. De data aceasta, vedeta le-a spus fanilor ei că ea este imaginea acestui site și că se bucură că a ajuns la un numitor comun cu fostul ei partener de viață, împreună cu care are o fiică.

“M-am întors la hainele mai groase. Cămașa imitație piele este super la modă în acest sezon. Da, sunt imaginea site-ului și îmi pare bine că am ajuns la un numitor comun”, a scris Oana Roman, pe Facebook.

Oana Roman, despre despărțirea de Marius Elisei: ”Pe undeva s-a depășit pragul”

În urmă cu ceva timp, Oana Roman a vorbit despre motivul pentru care s-a despărțit de Marius Elisei. Ea a precizat că nu crede că a fost de vină faptul că mama ei, Mioara Roman, care se confruntă cu probleme de sănătate, s-a mutat la ei. De altfel, chiar el a avut această idee. Însă, ulterior, a fost deranjat de lipsa de intimitate, fără ca aceasta să fie cauza separării.

”Discuțiile dintre noi sunt foarte vechi, nu cred că a fost mama de vină. La început el a fost cel care a avut ideea ca ea să se mute cu noi, după care a simțit că i se ia din intimitate. Sunt anumite lucruri care țin de principii de viață, care sunt diferite în cazul nostru. Eu nu știu să fac scenarii. Pe undeva s-a depășit pragul. Pasiune și iubire nu mai există după niște ani. Importante sunt încrederea, prietenia, respectul, loialitatea, complicitatea. Când le pierzi, se rupe tot. Când crezi că contează doar pasiunea și distracția, atunci e o problemă”, a spus Oana Roman.

Oana Roman, despre relația ei cu Marius Elisei după despărțire

Cu o altă ocazie, Oana Roman a vorbit, la Antena Stars, și despre cum arată relația ei cu Marius Elisei după despărțire. Vedeta a spus că lucrurile între ei sunt ”extraordinar de ok” și că tatăl fiicei sale vine să o ajute atunci când este nevoie de acest lucru. În plus, ea a explicat că decizia referitoare la separare nu i-a aparținut.

”Practic nu am avut de ales. Nu a fost decizia mea, nu a fost dorinţa mea. Eu am făcut tot ce am putut, ce am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi ca familie, n-a fost de ajuns. Am înţeles că nu se mai poate merge mai departe şi o să-mi văd de drumul meu, atât din punct de vedere al vieţii profesionale cât şi personale. Cred că e cea mai bună decizie şi cea mai corectă. Eu trebuie să mă concentrez să-mi văd de acest copil minunat pe care îl am şi să-mi văd de viaţa mea”, a spus Oana Roman în cadrul emisiunii ”Trăiri cu Andreea Mantea” de la Kanal D.