Stația de metrou Eroilor 2 își schimbă numele până la sfârșitul acestui an. Aceasta va fi redenumită după un obiectiv important al Capitalei. Iată cum se va chema!
Metrorex a anunțat că stația de metrou Eroilor 2 își schimbă numele. Cu o lungime de 300 de metri și o adâncimea impresionantă, aceasta este considerată cea mai spectaculoasă staţie nu numai a magistralei 5, ci a metroului din București.
Astfel, Eroilor 2 a fost aleasă pentru a purta numele de „Opera Română”, în cinstea aniversării înființării acestei importante instituții din Capitală. Noua denumire va fi valabilă până la sfârșitul anului 2021.
„Opera Naţională Bucureşti celebrează anul acesta 100 de ani. 100 de ani de cultură, 100 de ani de tradiţie, 100 de file scrise pentru români. Printr-un decret guvernamental avea loc, la data de 1 aprilie 1921, instituţionalizarea Operei Române din Bucureşti.
Astăzi, 26 august 2021, ducem misiunea înaintaşilor noştri mai departe şi inaugurăm staţia de metrou „Opera Română”. Un gest ce se doreşte a fi un preambul al stagiunii centenare „Opera 100”, ce va începe de la data de 1 octombrie. Metrorex a răspuns cererii Ministerului Culturii de a schimba temporar denumirea staţiei Eroilor 2 în „Opera Română”, poziţionând Bucureştiul pe axa marilor capitale ale lumii.
Nu doar că este mai uşor pentru publicul străin, ci reprezintă un gest de normalitate prin care onorăm valoarea acestei instituţii de prestigiu”, a transmis ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, citat de agerpres.ro.
Anul acesta, Opera Națională din București sărbătorește 100 de ani de la instituționalizare. Actuala clădirea a fost construită în anul 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu, dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul „Dama de pică”, de Piotr Ilici Ceaikovski.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Însă, instituția a găzduit primul spectacol oficial pe data de 8 decembrie 1921. Este vorba despre „Lohengrin”, de Richard Wagner, iar momentul a fost marcat și de prezența lui George Enescu la pupitrul dirijoral.
După modificare, fațada clădirii are un portic cu trei arcade monumentale, care sunt împodobite cu statuile a patru muze, și trei uși de acces, ce permit intrarea în holul fastuos înălțat pe două nivele. Opera Națională București este una dintre cele patru Opere Naționale din țara noastră: București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara.