Cum poți să mergi cu metroul gratis, în București. Metrorex a lansat o campanie prin care va oferi călătorii fără plată, în perioada 2 – 20 august, oricărei persoane care va îndeplini o condiție extrem de simplă. Iată ce se cere în schimbul unei cartele gratuite.
Reprezentanții companiei Metrorex au lansat o campanie dedicată reciclării deșeurilor. Cei care vor participa vor câștiga câte o cartelă de metrou cu o călătorie gratuită. Tot ce vor trebui să facă va fi să doneze cinci PET-uri, sticle sau doze de aluminiu.
”Metrorex, în parteneriat cu Eco Synergy şi Rematholding, lansează PET=BILET, campania premieră ce are ca scop atât încurajarea colectării şi reciclării deşeurilor, cât şi creşterea interesului cetăţenilor pentru călătoria cu metroul – transport ecologic, nepoluant. Metrorex încurajează programele ce au ca scop protecţia mediului, aliniindu-se astfel politicilor naţionale şi internaţionale ecologiste.
Prin această campanie se doreşte sensibilizarea opiniei publice şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător”, se arată într-un comunicat al Metrorex.

Bucureștenii și vizitatorii Capitalei trebuie să știe că vor putea duce PET-uri, sticle sau doze de aluminiu în schimbul unor călătorii gratuite doar la două stații de metrou. Mai exact, la Dimitrie Leonida şi Pipera, intrarea principală, la standul partenerilor Metrorex, în perioada 2 – 20 august.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Astfel de campanii sunt necesare pentru schimbarea comportamentului cetăţenilor cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat şi nepoluat, dar şi pentru promovarea beneficiilor utilizării transportului subteran ca mijloc de transport ecologic.
Astfel că, prin aceste tipuri de acţiuni, societatea noastră doreşte să se implice activ în formarea unor comportamente responsabile din punct de vedere ecologic”, a spus Ştefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.
De asemenea, reprezentanții Metrorex au anunțat că începând de joi, 29 iulie, călătorii vor putea folosi carduri contactless nominale reîncarcabile în loc de cartele de metrou. Acestea pot fi emise pentru abonamentele: săptămânal, lunar și anual.
Reprezentații companiei Metrorex au avertizat că acest card nominal reîncărcabil se va oferi gratuit doar la prima emitere. Ulterior, în cazul în care un călător îl pierde, îi este furat sau îl strică din vina lui, acesta trebuie să cumpere unul nou, contra cost.
Astfel, potrivit Metrorex, sistemul de taxare de la metroul bucureștean permite mai multe modalități de acces: cu cartela magnetică obișnuită, cu cardul bancar contactless și cu noul card contactless reîncărcabil.