Ce a descoperit un călător la metrou. Detaliul este foarte greu de observat. FOTO

Ana Anitoiu 27.07.2021, 21:43

Un călător a făcut o descoperire neașteptată într-un tren de metrou. Cu un fin spirit de observație, el a văzut un detaliu pe lângă care foarte multe persoane au trecut fără să își închipuie că acolo ar putea fi ceva neobișnuit.

Descoperirea, populară pe internet

Imediat ce a făcut descoperirea, călătorul a și fotografiat detaliul ce i-a atras atenția în trenul de metrou din Stockholm. Se pare că cei care s-au ocupat de fabricarea acestui tren din capitala Suediei au fost puși pe șotii.

Imaginea a fost publicată pe platforma Reddit, unde a strâns repede aproape 40.000 de aprecieri și a generat sute de comentarii. ”Acest ou de Paște în noul tren din metroul din Stockholm”, este descrierea fotografiei, făcând referire la jocul ce presupune ascunderea ouălor de Paște pentru ca participanții să se întreagă în găsirea lor.

Ce a descoperit un calator la metrou. Detaliul este foarte greu de observat
Descoperirea de la metrou

Ce descoperire a făcut călătorul la metrou

În imagine apare o grilă de aerisire din trenul de metrou, ce la o primă vedere pare cât se poate de banală. Însă, la o privire mai atentă se poate observa că unele dintre găuri nu au formă rotundă, ci reprezintă unele personaje din celebrul joc video Pac-Man.

Călătorul care a făcut descoperirea a dus ”cercetările” mai departe și a observat patru tipuri de grile de ventilație într-un tren de metrou nou. În afară de cele cu personaje din Pac-Man, în loc de găurile normale, rotunde, celelalte au fie coroane – emblema Suediei, fie frunze de stejar și semnele pentru butoanele Play, Pause, Forward.

Când a fost ”ascunsă” surpriza la metrou

A durat destul de mult până când această descoperire a devenit populară pe internet, deoarece ”surpriza” a fost ”ascunsă” la metrou de mult timp. Mai exact, griele de ventilație speciale au fost instalate în trenurile de metrou C30 din capitala Suediei ce operează pe ”linia roșie”. Acestea au fost construite în anul 2018 și au intrat în serviciu în luna august a anului trecut.

Jocul video Pac-Man a fost dezvoltat de compania Namco în anul 1980 pentru mașini de tip arcade și este unul dintre cele mai populare din istorie. Inițial, a fost de numit Puck Man, dar denumirea i-a fost modificată după ce unii oameni au început să schimbe litera P cu F, formând un cuvânt urât în limba engleză.

În joc, Pac-Man este un disc galben care se mișcă într-un labirint. Scopul este ca acesta să mănânce toate bilele în timp ce încearcă să nu fie prins de fantome sau monștri. Sunt și alte reguli. De exemplu, personajul poate primi puncte bonus dacă mănâncă fructe ce pot apărea pe ecran.