Nu doar sportivii aduc medalii de la Olimpiadă, de la Tokyo. Ce au făcut elevii români în capitala Japoniei

Ioana Bucur 02.08.2021, 22:02
Nu doar sportivii aduc medalii de la Olimpiadă, de la Tokyo. Ce au făcut elevii români în capitala Japoniei

Toți ochii sunt îndreptați spre Japonia, însă prea puțini știu că nu doar sportivii ne aduc medalii de la Olimpiadă, de la Tokyo. Ce au făcut elevii români în capitala Japoniei. Patru tineri ne-au pus țara pe harta câștigătorilor.

Elevii români, medaliați la Tokyo

Patru elevi excepționali din România au avut rezultate incredibile la Olimpiada Internațională de Chimie din acest an, venind acasă cu trei medalii de aur și una de argint. Este cel mai bun rezultat obținut de țara noastră din ultimii cinci ani.

Medaliat cu argint, Ștefan Dumitriu, care abia a absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, a vorbit despre experiență.

„Anul acesta a fost foarte diferit faţă de toţi ceilalţi ani pentru că, până prin martie, nici măcar nu s-a ştiut că se va desfăşura Olimpiada în România, inclusiv nu s-a ştiu că România va participa la Olimpiada Internaţională.

A fost un concurs diferit. În primul rând, am fost supravegheaţi de la distanţă. Am dat – echipa României – în Bucureşti proba, iar în ceea ce priveşte subiectele pot zice că a fost destul de mult de lucru şi destul de dificile faţă de alţi ani”, a spus Ștefan Dumitriu, potrivit Adevărul.

Nu doar sportivii aduc medalii de la Olimpiadă, de la Tokyo
Elevii care premiați la Olimpiada Internațională de Chimie de la Tokyo

„A fost o olimpiadă grea”

A fost un an ca niciunul de până acum. Până în luna martie, nu se știa dacă Olimpiada se va mai organiza. Lotul extins, fost format din 13 elevi, s-a stabilit în urma unor evaluări săptămânale, urmate de o perioadă de pregătire, ce a mers în paralel cu școala, după care au fost aleși cei patru care au alcătuit lotul național al României. Elevii s-au deplasat până la București, unde au aflat foarte multe despre Japonia, ţara care ar fi trebuit să găzduiască această ediţie a Olimpiadei de Chimie.

România a mai mizat, la Tokyo, pe Mircea Raul Dobrogean, Liceul Internaţional de Informatică, Bucureşti; Tudor Lile, Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Arad; Alexandru Cătălin Dianu, Liceul Internaţional de Informatică, Bucureşti – toți medaliați cu aur.

„A fost o olimpiadă grea, suntem fericiţi că am putut să o organizăm de la etapa de masă, cu peste 800 de participanţi, până la etapa internaţională. Rezultatele se datorează în primul rând elevilor şi pasiunii lor pentru chimie, dar şi profesorilor, în special cei de la clasă, precum şi grupului de profesori universitari care s-au ocupat pe scurt, dar eficient, de pregătirea lor. Felicitări părinţilor care i-au crescut frumos”, a spus Marius Andruh, pentru edupedu.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...