Nicole Cherry a confirmat sarcina, după ce a început să circule un zvon conform căruia ea ar urma să devină mamă. Tânăra artistă, în vârstă de 22 de ani, a ales un mod inedit pentru a-și arăta burtica de gravidă și a publicat un mesaj emoționant pe internet, în care a descris ce simte pentru partenerul ei de viață.
Cum a anunțat Nicole Cherry că este însărcinată
Nicole Cherry și iubitul ei, Florin Popa, urmează să devină părinți pentru prima oară, la aproape trei ani de când au început să formeze un cuplu. Anunțul oficial a fost făcut prin intermediul melodiei ”Scrie-mi pe suflet’, lansată chiar în această seară, la ora 20.00. La finalul videoclipului piesei, vedeta și-a dezvăluit burtica de gravidă.
”Lângă Florin am crescut și în brațele lui am devenit femeie. În ochii lui mi-am văzut tot viitorul și am simțit din prima clipă că e bărbatul care va da sens vieții mele. De câteva luni, trăiesc toate emoțiile si sentimentele la intensitate dublă, pentru că le împart cu o inimioară care bate în tandem cu inima mea. Pentru că din inimile noastre s-a mai născut încă una, am învățat ce e iubirea absolută. Te iubim pe tine cel mai mult. Semnat, mami și tati”, a scris Nicole Cherry pe internet.
Nicole Cherry a confirmat ca este insarcinata
Nicole Cherry, despre tatăl copilului ei: ”Niciodată nu m-am gândit că el va fi prietenul meu”
În urmă cu ceva timp, Nicole Cherry a povestit că l-a cunoscut pe tatăl copilului ei pe vremea când ea avea doar 16 ani. Vedeta a precizat că deși ea nu se gândea atunci că el i-ar putea deveni iubit, el a avut mereu ochi pentru ea.
”Ne cunoșteam dinainte. Poate și asta a făcut să nu fie totul atât de surprinzător. Niciodată nu m-am gândit că el va fi prietenul meu. Îl cunoștea pe tata și, cumva, mă știa și pe mine. Noi parcă ne știm dintotdeauna și mereu vorbeam, doar că nu se concretiza. El e mai mare decât mine. M-a cunoscut la 16 ani, atunci era o diferență. El zice că mereu a avut ochi pentru mine și că i-a plăcut să mă urmărească. Eu eram foarte indiferentă, nu-mi plăcea. Bine, îmi și place să fiu inabordabilă, câteodată. Să văd efortul mai mare din partea lui”, spunea Nicole Cherry.
În plus, Nicole Cherry a spus că se înțelege de minune cu viitorii ei socri, despre care a spus că sunt ”foarte cumsecade” și că se simte bine în compania lor. De cealaltă parte, iubitul ei i-a cunoscut părinții înainte de a începe o relație cu ea.