NATO atrage atenția. „Rusia ar putea organiza o operațiune sub steag fals în Ucraina, posibil cu arme chimice”

15 03. 2022, 19:55

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și-a exprimat, marți, îngrijorarea că Rusia ar putea folosi arme chimice într-un atac „sub steag fals” în cadrul invaziei sale în Ucraina. El consideră și că China ar trebui să se alăture restului lumii care condamnă ferm invazia rusească în Ucraina.

Pericolul semnalat de Jens Stoltenberg

„Suntem îngrijorați că Moscova ar putea organiza o operațiune sub steag fals în Ucraina, posibil cu arme chimice„, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă desfășurată cu o zi înainte de reuniunea extraordinară a miniștrilor apărării din NATO.

El a afirmat că Rusia minte de luni de zile cu privire la intențiile sale de a ataca Ucraina și continuă să răspândească o narațiune falsă.

„Ei pretind că protejează civilii. Dar ei ucid civili. Acum, ei fac afirmații absurde despre laboratoare biologice și arme chimice în Ucraina”, a adăugat el, considerând-o pe aceasta din urmă drept „o altă minciună”.

Șeful NATO, Jens Stoltenberg

Stoltenberg declară că NATO este pregătită și ar putea desfășura un număr substanțial mai mare de forțe în partea estică a Alianței, la un nivel de pregătire mai ridicat și cu mai multe echipamente prepoziționate.

„De asemenea, vom lua în considerare creșteri majore ale dislocărilor noastre aeriene și navale. Consolidarea apărării noastre aeriene și antirachetă integrate. Consolidarea apărării noastre cibernetice. Și organizarea de exerciții mai multe și mai ample”, a spus secretarul general.

China nu trebuie să susțină Rusia

Cât despre un potențial ajutor militar oferit de Beijing, Rusiei, Stoltenberg a afirmat că China, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, este obligată să susțină dreptul internațional, care este „încălcat în mod flagrant” de războiul Rusiei din Ucraina.

El a spus că NATO cere Chinei să se alăture restului lumii care condamnă ferm invazia rusească în Ucraina, nu sprijine Rusia.

Experții SUA au anunțat că Rusia a solicitat sprijin militar și economic de la Beijing pentru a continua războiul din Ucraina, cu toate că Moscova a negat acest lucru.

Pe lângă evaluarea situației actuale, miniștrii NATO vor „începe o discuție importantă despre măsuri concrete pentru a ne consolida securitatea pe termen lung”, a conchis Stoltenberg.