Motivul pentru care Mioara Roman a rămas în grija Oanei. Vedeta: “Sunt momente în care nu vreau să mai pot”

Ioana Bucur 01.04.2021, 08:02
Motivul pentru care Mioara Roman a rămas în grija Oanei. Vedeta: “Sunt momente în care nu vreau să mai pot”

S-a spus de multe ori că problemele din căsnicia cu Marius Elisei au apărut din pricina deciziei de a o lua pe mama ei în vila superbă în care abia se mutase cu familia. Abia acum s-a aflat care a fost motivul pentru care Mioara Roman a rămas în grija Oanei.

Motivul pentru care Mioara Roman a rămas în grija Oanei

Multă vreme s-a zvonit că problemele din căsnicia cu Marius Elisei ar fi început sau s-ar fi accentuat după ce vedeta a decis ca mama ei să se mute în vila cumpărată recent în Pipera. În ultima vreme, problemele de sănătate ale fostei soții a lui Petre Roman s-au agravat, nemaiputând să locuiască singură, iar Oana a fost cea care și-a asumat această responsabilitate. Acum, invitată la podcastul lui Mihai Morar, s-a aflat care a fost motivul pentru care Mioara Roman a rămas în grija Oanei.

„Am ales să am grijă de ea pentru că e mama și am crezut că pot. Nu se înțelege prea bine din afară că poate sunt momente în care nu vreau sa mai pot. Sunt momente în care îmi doresc să nu mai fiu puternică, să fie și alții… De la mine toți se așteaptă ca eu să pot, fără limită”, a explicat Oana Roman.

Vedeta a dezvăluit și o discuție emoționantă pe care a avut-o cu mama ei. Problemele de sănătate, despărțirea și divorțul, grijile financiare, toate au căzut pe umerii ei. Așa cum era de așteptat, sunt momente în care se simte singură, la capătul puterilor. Când i s-a confesat, răspunsul Mioarei nu a fost tocmai ceea ce și-ar fi dorit să audă.

„Îi mai zic mamei că sunt singură cu toate și mi-a zis că eu pot. Bun, și dacă într-o zi nu mai pot?! Ei, nu se poate… E greșeala mea pentru că am lăsat tuturor impresia asta. Eu, de fapt, sunt un om destul de vulnerabil”, a povestit Oana Roman.

Mioara Roman suferă de Parkinson
Oana și Mioara Roman

„Pentru mine, libertatea tuturor s-a transformat într-o închisoare”

Oana Roman a continuat șirul destăinuirilor, vorbind despre una dintre cele mai dificile perioade din viața ei, primele luni de după Revoluția din 1989, când întreaga viață i-a fost dată peste cap, libertatea i-a fost sechestrată într-o vilă de protocol din Primăverii și a simțit, întâia oară, că este abandonată de tatăl ei, bărbatul pe care îl venera ca pe un zeu.

„Ne-au mutat într-o casă….în Primăverii. Am urât locul ăla, din prima secundă. Pentru mine, când spui „Primăverii”, înseamnă coșmar. Stătea cu noi în casă un om de la armată, cu niște mitraliere, la propriu. În casă, cu noi! Nu știam dacă rămânem, plecăm, nu se știa ce va fi. Eu voiam să ies la joacă cu prietenii mei și mi s-a spus că nu mai am voie să merg nicăieri. Pentru mine, libertatea tuturor s-a transformat într-o închisoare”, i-a povestit Oana Roman lui Mihai Morar.

Întrebată direct ce îi reproșează tatălui ei, a recunoscut că mult timp nici măcar nu a îndrăznit să creadă că ar avea vreun drept să facă asta, gândindu-se că a fost „sacrificată” pentru un scop nobil.

„Foarte mulți ani m-am gândit că nu am dreptul să-i reproșez nimic, pentru că totul ar fi fost pentru un scop mai presus de noi. În adâncul sufletului meu, însă, întotdeauna i-am reproșat faptul că a pus pe primul plan țara și nu pe mine, așa cum o făcuse până în acel moment. Eu, dintr-o prioritate, am devenit…poate e dur ce spun, dar am devenit cantitate neglijabilă. Cred că asta nu s-a mai schimbat niciodată, până acum”, a mărturisit Oana Roman.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI