Motivul pentru care Luis Lazarus nu vrea acum copii. Oare ce părere are iubita lui, Andreea?

11 11. 2021, 16:27

Luis Lazarus și iubita lui, Andreea Lazăr, formează un cuplu de mai bine de 10 ani, dar nu se grăbesc să devină părinți, cel puțin deocamdată. Bărbatul a explicat care sunt motivele pentru care nu crede că este momentul potrivit să își măreasă familia acum.

Motivul pentru care Luis Lazarus nu vrea copii acum

Luis Lazarus a fost invitat la emisiunea lui Teo Trandafir, unde a vorbit despre motivul pentru care nu vrea să devină tată pentru a treia oară. Lazarus a povestit și o întâmplare tristă din copilăria lui: nu mulți știau că a avut un frate care a murit când era mic.

Eu am avut un frate, când eram copii, el a murit de pneumonie. Avea un an, eu trei ani şi ceva. Noi stăteam la casă atunci şi ne încălzeam la soba cu lemne. Se stingea noaptea focul şi se făcea frig. Pe el îl chema Ricardo Emanuel. Şi-a desfăcut scutecele şi a rămas dezbrăcat în timpul nopţii.

Apoi, a început să tuşească. A mai trăit mai puţin de o lună şi cam asta a fost… Regret că nu am avut un frate, am fost afectat, mai ales că vedeam în jurul meu spiritul ăsta frăţesc. Părinţii mei s-au despărţit apoi, eu am rămas la bunici timp de vreo 7 ani, a povestit Luis Lazarus la Kanal D, la Teo Show.

Iubita lui, Andreea, a pierdut o sarcină

Lazarus a mai povestit că iubita lui, Andreea Lazăr, alias Loulou, a pierdut o sarcină în trecut și că acum nu este un moment bun să se gândească să-și mărească familia. Cei doi au grijă de copiii din prima căsnicie ai lui Lazarus, care acum sunt liceeni.

Nu am făcut copii pentru că am fost ocupaţi să îi creştem pe ceilalţi doi din căsnicia cealaltă. Au ajuns la un liceu de top, sunt în clasa a noua.

Andreea a pierdut sarcina, dar acum nu e un moment bun. Poate după nuntă o să încercăm. E o mare responsabilitate să aduci un copil pe lume şi să nu ştii ce urmează. Un copil mic cu o pană de curent, cu frig, nu se poate, a mai spus Lazarus, la Teo Show.

Motivul pentru care Luis Lazarus nu vrea acum copii. Oare ce părere are iubita lui, Andreea?

Lazarus plănuiește să se însoare cu Andreea

Realizatorul TV și iubita lui formează un cuplu de peste 10 ani și se înțeleg de minune, în ciuda diferenței de vârstă. Lazarus este mai mare decât frumoasa brunetă cu 26 de ani, dar acest lucru nu pare să fie un impediment pentru ei. Lazarus a fost căsătorit de două ori și are doi copii. Nu exclude posibilitatea de a ajunge la altar și a treia oară, alături de frumoasa Andreea.

I-am spus de mult că o iau de nevastă! Dar mereu se petrece ceva! De data asta de vină e pandemia! Însă până la urmă ne iese de o nuntă! Trebuie să mai găsim și nași! Eu îmi găsesc cam greu “nașul”! Să mai caut! Veniți și voi?, a scris Luis Lazarus pe Facebook, mai în glumă, mai în serios, în urmă cu câteva luni.