Monica Lovinescu, disidenta anticomunistă care a luptat fără preget pentru ideea de libertate a poporului său. A fost victima unei tentative de asasinat a Securității

Fiica renumitului Eugen Lovinescu, critic și istoric literar, cel mai de seamă după Titu Maiorescu, şi a Ecaterinei Bălăcioiu s-a născut în noiembrie 1923 la București.

A urmat cursurile liceale la „Notre Dame de Sion” din Capitală. Licenţiată în Litere a Universităţii Bucureşti magna cum laude, Monica Lovinescu a obţinut în septembrie 1947 o bursă doctorală în Franţa.

A debutat ca scriitoare în 1931 cu un basm publicat în revista „Dimineaţa copiilor”, pentru ca în 1943 să vadă lumina tiparului primul său roman, „În contratimp”.

Evenimentele succedate cu rapiditate în România, abdicarea forţată a regelui Mihai I şi instaurarea regimului totalitar au determinat-o să solicite azil politic.

Comentariile sale pe marginea celor întâmplate în spaţiul concentraționar românesc și-au găsit loc în diverse publicații precum „East Europe”, „Kontinent”, „Preuves” (n.red.-Dovezi), „Les Cahiers de l’Est” (Caietele Estului) sau în reviste româneşti tipărite în exil, „Luceafărul”, „Caiete de dor”, „Fiinţa românească”, „Ethos”, „Dialog” ş.a.

Impact.ro

Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!

Impact.ro

Ce PENSIE are Klaus Iohannis, după 42 de ani de muncă. ȘOC total! Românii au...

Începând cu 1951 a fost cooptată pentru producerea emisiunii în limba română a Radiodifuziunii Franceze, până în 1974. În anul 1955 a propus mediului editorial parizian un exerciţiu bine închegat de literatură politică, „Mots mot” (Cuvântul din cuvinte).

Pe lângă acestea, sufletul ei curat, altruist s-a manifestat multiplu și sub variate forme. În acest sens, stau mărturie cărțile: „Unde scurte”, „Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu și Grigore Cugler”, „Jurnal”, „La apa Vavilonului” etc.

Șantaj comunist asupra mamei

Om de litere, critic literar, jurnalist, celebru comentator radio, publicist, Monica Lovinescu și-a însușit o dublă misiune: să onoreze un ilustru nume și să despovăreze spiritualitatea națiunii sale greu lovită de tirania roșie.

Activitatea sa menită să demaşte caracterul opresiv al societăţilor confiscate de politica sovietică nu avea cum să rămână fără urmări. Nimeni și nimic nu i-au putut întina conștiința și conștiența. Acelea de a menține vie speranța unui popor crunt asuprit.

Această doamnă a disidenței a slujit un ideal fără emfază și fără compromisuri. A ajutat-o un nivel de profesionalism absolut. De aceea, autorităţile medicale româneşti au refuzat tratarea mamei sale, grav bolnavă, obligând-o să-şi recheme fiica din străinătate în schimbul dreptului la viaţă.

Colaborarea cu „Radio Europa Liberă” a început în 1962  şi a presupus realizarea a două emisiuni săptămânale, „Activitatea culturală românească” şi “Teze şi antiteze la Paris”.

Transmise în eter, erau tot atâtea prilejuri de mângâiere lăuntrică pentru ascultătorii încremeniți într-o Românie a lagărului comunist. Inconfundabila sa voce, cu un timbru baritonal, oblojea tristeți, neajunsuri, frustrări pentru care contenirea părea să nu se mai ivească nicicând.

Împreună cu soțul, poetul, publicistul și omul de radio, Virgil Ierunca, alcătuiau un desăvârșit cuplu de predicatori întru inimă și minte. Suita sa de incontestabile calități ale omului de cultură a fost potențată de cutezanță. Însăși Monica Lovinescu afirma că: „Adevăratul curaj este cel fără speranță”.

Lovită în cap de către simbriașii Securității

La 18 noiembrie 1977 a fost atacată și lovită în curtea casei sale din Paris de doi mercenari palestinieni aflaţi în slujba Securităţii. După o lungă spitalizare, a reuşit să supravieţuiască atentatului şi să sărbătorească în capital Franței eliberarea lui Paul Goma.

Cele mai semnificative texte-suport ale emisiunilor sale au fost publicate în 1978 în volumul “Unde scurte”, la Madrid și “Cronică a comunismului românesc şi a renaşterii democratice”, jurnalul său (6 volume). Toate probau calităţile excepţionale de memorialist ale Monicăi Lovinescu.

Citește și Lecția de istorie: voci memorabile- Virgil Ierunca!

C.T. Popescu despre Monica Lovinescu: „Un om gata să moară pentru un principiu, pentru o convingere”

A tradus în limba franceză mărturiile Adrianei Georgescu, colaborator al prim-ministrului  Nicolae Rădescu. „La început era sfârşitul” (1951) şi romanul „A douăzeci şi cincea oră” (1956) de Virgil Gheorghiu.

De asemenea, piese de teatru semnate de Ion Luca Caragiale sau poeziile lui Marin Sorescu. Cea care într-un viitor apropiat, în noiembrie acest an ar fi împlinit centenarul, s-a stins din viață la 20 aprilie 2008, la Paris.

A fost o personalitate de o probitate morală impecabilă, ce s-a împotrivit cu obstinație unei inepte stăpâniri care transformase România într-un munte de nonsensuri.

Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte a recompensat-o prin acordarea Diplomei de Onoare, iar din partea statului român a primit Ordinul „Steaua României”, în grad de mare cavaler (1999) şi, post-mortem, Ordinul „Steaua României”, în grad de mare ofiţer.

A trecut în patrimoniul statului român locuinţa sa din Paris, pentru a oferi găzduire intelectualilor români aflaţi la studiu în capitala franceză.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu era de părere că „Monica Lovinescu reprezintă o rasă aproape dispărută: credincios practicant al lucidităţii morale, un om gata să moară pentru un principiu, pentru o convingere”.

Citește și Momente neștiute din viața marelui Caragiale. Nu a absolvit liceul și a fost un lamentabil afacerist. Cum a ajuns președintele chelnerilor bucureșteni. SPECIAL!