Lecția de istorie: voci memorabile- Virgil Ierunca

Lecția de istorie: voci memorabile- Virgil Ierunca

Dacă ar fi trăit, poetul, publicistul, criticul literar, jurnalistul și omul de radio, Virgil Ierunca, împlinea luna trecută 100 de ani. A fost soțul altui renumit om de litere, ziarist și valoros comentator radio, Monica Lovinescu unica fiică a marelui Eugen Lovinescu.

Virgil Ierunca și Monica Lovinescu, vocile de aur ale Europei Libere

Două condeie de referință a publicisticii românești. Alcătuiau un cuplu desăvârșit de predicatori pentru inimă și minte. E mai mult decât dureros când un suflet altruist și de mare valoare își lasă semenii. Rare sunt reperele pe care divinitatea le plantează în grădina umanității. De aceea, pentru acești impecabili profesori de moralitate uitarea omenească nu trebuie să funcționeze.

Este un păcat însușit și implacabil. Ne ascundem rușinați, încercând să cauționăm vina cu puțin credibilul “așa e datul”. Ambii au reușit să despovăreze spiritualitatea poporului lor greu încercat de totalitarismul comunist.

Au reușit cu magna cum laude. Nimeni și nimic nu le-au putut întina conștiința și conștienta. Acelea de a menține vie speranța unei națiuni cumplit asuprite, ce s-a lovit decenii de-a rândul cu capul de zidul unor căpiati. I-a ajutat un maxim nivel de profesionalitate. “Soarta celor mari este de a fi recunoscuți abia atunci când nu mai sunt”, nota Schopenhauer.

Lecția de istorie: voci memorabile- Virgil Ierunca

Lecția de istorie: voci memorabile- Virgil Ierunca

Virgil Ierunca a părăsit țara în 1947

Virgil Ierunca era absolvent al Universității din București. Deținător al Ordinului Național Steaua României. După ce a părăsit țara în 1947, ca bursier al guvernului francez, s-a aflat într-o neobosită luptă cu sistemul politic din enclava numita Romania de dinainte de 1989. Teritoriu concentraționar, amenințat iminent să se transforme într-o suprafață de care s-ar fi putut interesa, în final, doar antropologii.

Pentru activitatea sa democrată și anticomunistă, Virgil Ierunca a fost distins cu medalia “Iuliu Maniu”, iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Româno- Americane de Artă și Știință (1987). A fost colaborator la două emisiuni culturale ale postului de radio Europa Liberă: “Actualitatea Românească” și “Povestea Vorbei” (pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate). Vocea sa, ca și cea ușor baritonală a soției sale, oblojeau pe calea undelor tristeți, neajunsuri, frustrări pentru care contenirea părea să nu mai vină niciodată. Era o frumusețe interioară dintr-un categoric de necontestat, o pildă de perfecțiune gazetărească. Multitudinea de calități a fost potențată de cutezanță, un atribut menit să demonstreze că adevăratul curaj este cel fără speranță.

Dincolo de blestemata cortină de fier, spiritul neamului trebuia să rămână liber și curat. Virgil Ierunca era posesorul unei personalități de o probitate morală impecabilă, care s-a opus cu toată forța transformării României într-o insulă de nonsensuri.

Nimic mai adevărat. La aceste idei subscriau fără șovăire Dorin Tudoran, Paul Goma, Mircea Iorgulescu, Doina Cornea.

Lor li se adăugau alți 80 de scriitori români din exil, precum și colegi de la Europa Liberă, printre care: Noel Bernard, Emil Hurezeanu, Alexandra Polizu, Max Bănuș, Ioana Măgură, Nestor Rateș, Virgil Galaction, Mircea Carp, Cornel Chiriac ș.a.

Adică, vocile care înainte de ’89 nu puteau să aibă corespondent în România. Cuplul Lovinescu- Ierunca a reprezentat o rasă aproape dispărută. Aceea de credincios practicant al lucidității morale, gata să moară pentru un principiu, pentru o convingere. Mă refer la cea potrivit căreia, numai ticăloșilor le vine ușor să mintă în toate împrejurările. Virgil Ierunca și soția sa, Monica Lovinescu, au murit cu fața spre cer, căci Dumnezeu este un abis privit de jos. Ambii au fost contemporani cu toate spaimele viitoare, însă nu au lăsat lăncile jos nici în cele mai aprige timpuri, atât pentru ei cât și pentru cei ce traversau în România coșmarul comunist.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI