Monica Anghel suferă după moartea fostului soţ? Unde a fost surprinsă, de curând, cântăreaţa. FOTO EXCLUSIV

27 05. 2021, 14:02

Monica Anghel traversează o perioadă tristă, după moartea fostului său soț. Andrei Carandino, cel care i-a fost partener timp de 11 ani artistei, s-a stins din viață la numai 61 de ani, din cauza unor probleme cardiace. Deși nu mai formau un cuplu din 2005, artista și fostul său partener rămăseseră în relații foarte bune. La începutul lunii, pe data de 7 mai, Monica afla vestea că bunul său prieten decedase. Recent, artista a fost surprinsă de reporterii impact.ro într-un loc care îi amintește de fostul său partener.

Unde a fost surprinsă Monica Anghel după moartea fostului soț

Monica Anghel și Andrei Carandino au trăit o poveste frumoasă de dragoste și un mariaj care a durat din 1994 până în 2005. Timp de 11 ani, cei doi au format un cuplu sudat, care însă a ajuns la separare pentru că fiecare se concentra mai mult pe carieră. În ciuda divorțului, fiecare dintre ei alegând să își refacă viața alături de alți parteneri, cei doi au rămas în relații foarte bune peste ani. Chiar Monica mărturisea în urmă cu mai mult timp faptul că medicul și soția sa îi erau prieteni, sfătuindu-se adesea cu ei în plan medical. Monica Anghel și-a refăcut viața alături de Marian Caraivan, cel care i-a și dăruit un fiu – pe Aviv Alexandru. Și medicul Andrei Carandino s-a recăsătorit cu Ingrid Carandino, ambii medici la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni.

Am fost la Andrei și Ingrid Carandino, care-mi sunt foarte buni prieteni, sunt medici esteticieni și am încredere deplină în ei. Am și cumpărat o fiolă de botox și Andrei s-a uitat la mine și mi-a zis să mă încrunt, am făcut în toate felurile, după care mi-a zis să plec, că nu-mi trebuie așa ceva. O să vedem. Dacă, la un moment dat, o să mi se năzare să fac lucrul ăsta, o să-l fac, dezvăluia artista în urmă cu câțiva ani.

Monica Anghel și Andrei Carandino, primul său soț

Artista a făcut o vizită în cimitirul Bellu

Cu toate acestea, tristețea a cuprins-o pe Monica Anghel după moartea fostului soț, motiv pentru care nu a lipsit din locul în care își putea aminti de el. Vestea că celebrul doctor nu mai este în viață a afectat-o pe artistă, care a fost surprinsă recent de reporterii impact.ro pe o alee din cimitirul Bellu. Aceasta era vizibil întristată, având totuși alături o altă femeie, cel mai probabil Raluca Petrică, cea care îi este cumnată artistei. Vizita Monicăi Anghel în cimitir ar fi putut avea două scopuri. Artista ar fi putut merge atât la mormântul fostului său soț, cât și la parastasul familiei Păunescu, acolo unde Viorel Păunescu își plânge soția, pe Anișoara.

Care este secretul din spatele siluetei de invidiat a artistei

Dincolo de tristețea de pe chipul Monicăi Anghel, reporterii noștri au surprins silueta pe care artista o afișează în ultima vreme. Aceasta are un trup de invidiat, semn că reușește să se mențină după ce a slăbi extrem de multe kilograme. Astăzi, la 49 de ani, artista este într-o formă de invidiat. Peste 25 de kilograme a dat jos celebra cântăreață, cunoscută pentru silueta voluptoasă. Monica a și recunoscut care este secretul său, mărturisind că nu este vorba despre o operație de micșorare a stomacului așa cum s-a crezut inițial.

Monica Anghel a reușit să slăbească peste 25 de kilograme

Am grijă ce mănânc, cât mănânc, să am trei mese principale și trei gustări. Eu așa am reușit să slăbesc. (…) Sunt momente când vrei să bei un paar de vin sau bere. Dacă bei o bere, nu mai bei a doua, a treia, a cincea zi…Din păcate, nu am mai făcut sport, să merg la sală, dar încerc să-mi fac programul în așa fel încât să-l târăsc și pe Aviv (n.r. – fiul artistei) după mine și măcar să facem 10.000 de pași pe zi. Am grijă ce mănânc, cu mici excepții, mici derapaje, a dezvăluit Monica Anghel, la Antena 1.

Alimentația a fost cea care a ajutat-o pe artistă să scape de kilogramele în plus. Monica a dezvăluit care sunt alimentele pe care le-a inclus în dieta sa și ce principii alimentare respectă pentru a nu mai reveni la forma inițială.

Dimineaţa la prima oră mănânc o omletă cu seminţe de chia, fără prea mult ulei. Pe la 10 -11 mâncăm 10-15 migdale sau nuci. La 12, mânânc o ciorbiţă de legume, dar fără pâine. A fost alegerea mea să renunţ la pâine. Sunt multe mese, e totul foarte sănătos, a explicat, în 2018, Monica Anghel.