Mituri despre implanturile mamare. Pot exploda în avion sau nu mai poți face sport?

Emanuela Pană 01.08.2023, 12:24
Mituri despre implanturile mamare. Pot exploda în avion sau nu mai poți face sport?

Augmentarea mamară cu implant siliconic este o procedură în continuă creștere, fiind considerată cea mai populară intervenție în chirurgia estetică. Ea este menită să mărească dimensiunile sânilor sau să le confere simetrie. Implanturile mamare vin însoțite de numeroase întrebări, dar și de mituri care stau în calea deciziei pacientelor recurge la această procedură. Iată câteva dintre cele mai populare mituri despre implanturile mamare.  

Augmentarea mamară, o procedură extrem de populară 

Augmentarea mamară, cunoscută și sub denumirea de mamoplastie, este una dintre cele mai populare proceduri realizate pe întreg globul. Procedura este recomandată atât persoanelor care își doresc un aspect mai voluminos al sânilor, cât și celor care vor să le confere simetrie (sânii asimetrici nu reprezintă un pericol pentru sănătate, mai ales că aceștia sunt, în mod normal, asimetrici).  

Mărirea sânilor sau augmentarea mamară este acea procedură chirurgicală realizată pentru obținerea unor sâni mai mari – un ”artificiu” pentru a ne îmbunătăți imaginea. Această procedură este deseori combinată și cu ridicarea de sâni, cunoscută și ca mastopexie.  

Nevoia de a se încadra în standardele impuse de societate, așa cum spun unii, sau dorința de a intra în rândul lumii le fac pe femei să recurgă la tot felul de proceduri pentru a-și ”corecta” anumite defecte. Astăzi, atât femeile, cât și bărbații sunt mult mai atenți la modul în care arată (la hainele cu care se îmbracă, la ce mănâncă, etc.) 

Însă, anumite nevoi pot fi satisfăcute doar cu ajutorul intervențiilor chirurgicale, iar una dintre cele mai cerute operații în rândul femeilor de pretutindeni este cea de mărire de sâni. Totuși, înainte de a lua o astfel de decizie, femeile sunt încurajate să se informeze corect și să aleagă un medic cu experiență pentru a realiza procedura.  

Citește și: Cui îi aparțin cele mai mari silicoane din România? Cântăresc două kilograme

Mituri despre implanturile mamare  

În procesul de informare, multe femei s-au lovit inclusiv de câteva mituri referitoare la implanturile mamare. Acestea au fost aruncate prin fake news-uri în lumea mare a internetului, dar sunt desființate cu desăvârșire de specialiști. Iată câteva dintre ele: 

Sânii nu vor arăta natural 

Acesta este un mit pe care o să îl tot auzi dacă vei lua decizia de a apela la o astfel de intervenție chirurgicală. Însă, trebuie să știi că această informație este total neadevărată. Există, într-adevăr, posibilitatea de a obține acel aspect de ”sâni falși”, dar asta se întâmplă doar în cazul mărimilor foarte mari.

Mituri despre implanturile mamare
Mituri despre implanturile mamare

Dacă ții cont de sfaturile specialistului și alegi forma și dimensiunile potrivite pentru corpul tău, sânii vor avea un aspect natural. De altfel, există și silicoane anatomice care imită forma sânului și nu dau acel aspect rotund. 

Implantul mamar trebuie schimbat după X ani 

Durata de viață a implanturilor mamare depinde în mare măsură de tipul și de producătorul implanturilor utilizate.

În general, acestea au garanție pe viață, dată de producător în privința calității implantului. Majoritatea implanturilor au o durată de viață de peste 10 ani, iar înlocuirea acestora nu este necesară dacă nu există complicații și dacă rămân în stare bună.  

Se întâmplă, însă, ca pacientele să revină în sala de operație după un anumit număr de ani (5, 10 sau chiar 20), și să solicite o modificare: fie o mărire adițională, fie o micșorare a sânilor. Acest lucru este cerut, de regulă, din cauza modificărilor care survin în urma înaintării în vârstă, a sarcinii şi alăptării sau a variaţiilor de greutate. 

Mituri despre implanturile mamare – este imposibilă alăptarea 

Plasarea implantului siliconic nu are nicio legătură cu lactația, iar incizia poate fi realizată în așa fel încât să nu fie sancționate glanda mamară sau canalele galactofore. 

Vezi și: Câți bani a cheltuit Antonia pe silicoane? Prima operație a făcut-o în 2015

Implanturile pot exploda în avion 

Un alt mit care stă pe buzele multor femei când vine vorba despre implanturile mamare este acela că ele pot exploda în avion. În realitate, călătoria cu avionul nu influențează în niciun fel procesul de deteriorare a implanturilor.

Implanturile mamare nu își modifică volumul sau suprafața odată cu scăderea presiunii atmosferice. Întrucât avioanele sunt presurizate, aerul din cabină nu este diferit de cel respirat la sol.  

Implanturile pot provoca apariția cancerului mamar 

Din păcate, tot mai multe femei din întreaga lume descoperă, chiar și la vârste fragede, că se confruntă cu o formă de cancer. Acest lucru nu are însă nicio legătură cu introducerea implantului siliconic.  

Au fost făcute numeroase cercetări pe această temă și s-a stabilit că implanturile mamare cu silicon nu determină apariția cancerului mamar. Unul dintre cele mai cuprinzătoare studii realizate în acest sens este ”Safety of Silicone Breast Implants” și aparține Comisiei Naționale pentru Materiale din Silicon utilizate în SUA.  

Mituri despre implanturile mamare – implanturile creează alergii 

Nu există niciun studiu care să susțină acest mit, iar singura alergie în legătură cu un implant mamar pe care o poate avea o femeie este alergia la silicon. Chiar și așa, cazurile sunt extrem de puține. Este lesne de înțeles că alergia nu este dată de implantul în sine (ea există deja) și este descoperită înainte ca implantul să fie pus.  

Nu se mai poate face sport după intervenție  

Este adevărat că există o perioadă de recuperare care trebuie respectată cu strictețe după intervenție (timp de 4-6 săptămâni pacientele nu au voie să facă sport sau mișcări prea bruște), dar se poate reveni, progresiv, la activitățile obișnuite, inclusiv la sport.

Se poate începe cu alergări și exerciții ușoare de întreținere, iar treptat se pot relua activitățile fizice obișnuite, dar cu purtarea unei bustiere adecvate. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...