Mirela Vaida va ajunge pe masa de operație. Vedeta de la Antena 1 a anunțat pentru ce va avea nevoie în curând de o intervenție chirurgicală. Prezentatoarea emisiunii ”Acces Direct” a tot amânat momentul, deoarece i-a fost teamă.
Deși are numeroși fani care o consideră frumoasă, Mirela Vaida nu este mulțumită cu ceea ce vede atunci când se privește în oglindă. Prezentatoarea emisiunii ”Acces Direct” a anunțat că este hotărâtă să facă o schimbare pe care și-o dorește de multă vreme. Vedeta vrea să facă din nou o rinoplastie, după ce una realizată în urmă cu aproape două decenii a avut un rezultat mult sub așteptările ei.
”Cred ca știți ce nas strâmb am, din naștere! M-am născut cu o deviație… de sept! Am încercat să o repar, prin operație cu «dalta și ciocanul», în urmă cu vreo 17 ani! A ieșit și mai strâmb! Și uite așa, mi-a fost frică să mai încerc… Îmi trebuie doar timp pentru recuperare! Dar să vă țineți bine când voi apărea cu un nas drept și cârn, ca la 20 de ani!”, și-a anunțat Mirela Vaida fanii.
În urmă cu o săptămână, Mirela Vaida a izbucnit în lacrimi la emisiunea ”Sinteza Zilei” de la Antena 3. Prezentatoarea emisiunii ”Acces Direct” a spus că în ultimele luni trece printr-un coșmar, după ce a fost atacată de o femeie chiar în platoul show-ului de la Antena 1. Atacatoarea a revenit și a spart geamuri. Vedeta a anunțat că va depune o plângere penală pentru tentativă de omor în formă continuată.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Pot să spun că am început să mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care ajung acasă. Atunci când știi că ești moderator și că totul este în mâinile tale ai acea forță și, mai ales după un astfel de șoc, am adrenalina aceea care mă ține vie, îmi dă nerv, și mă face să fiu vocală. În momentul în care plec de acolo și mă schimb de haine eu sunt doar un om. Și sunt un om extrem de vulnerabil, care de două luni de zile trec printr-o traumă de nedescris pe care am încercat să n-o arăt.
Sunt un om care nu vrea decât să ducă o viață normală, liniștită, sunt un om care vreau să trăiesc în țara mea, sunt un om care își iubește țara, își respecte țara, care își crește copiii să rămână în țară și îmi dau seama că statul nu mă iubește pe mine, mă pune într-un pericol încontinuu de două luni de zile. Simplu fapt că cineva mă însoțește încontinuu îmi dădea o stare de nesiguranță. Vreau să mor când crede Dumnezeu de cuviință, dar nu așa, am crezut că acest stat mă va proteja, va avea grijă de familia mea, îmi va proteja copiii.”, a mai spus Mirela Vaida.