Ministrul Muncii, mesaj important pentru muncitorii români din străinătate. Ce schimbări importante se anunță

22 05. 2020, 16:04

Ministrul german al Muncii a luat decizii majore în ce privește condițiile de lucru ale muncitorilor români care vor să lucreze în abatoare din Germania. Decizia e cunoscută și de ministrul Muncii din țara noastră, Violeta Alexandru.

Reguli noi pentru românii care vor să lucreze în străinătate – anunțul Violetei Alexandru

Începând de anul viitor, de la 1 ianuarie, muncitorii români care vor vrea să lucreze în abatoare din Germania nu vor mai putea merge la muncă prin intermediul subcontractorilor. Este o decizie luată de ministrul german al Muncii și comunicată și părții române. Violeta Alexandru a spus că această schimbare e de bun augur, în contextul în care contractorul oferea condiții diferite de ale subcontractorului.

„Practic, regimul de protecție socială pe care îl ofereau subcontractorii, prin comparație cu contractorul principal, era diferit, ministrul Muncii și-a asumat o asemenea schimbare, iar de la începutul anului viitor, se vor vedea schimbări importante pentru condițiile de muncă din abatoare”, a spus Alexandru.

Este vorba despre obligația care le-a fost conferită contractorilor de a notifica autortățile despre condițiile de cazare și transport pentru muncitorii din străinătate, a adăugat ea.
E și pandemia bună la ceva. Se schimbă regulile jocului pentru românii care vor să muncească în Germania, la abatoare.

47 de români sunt pozitivi la coronavirus și lucrează în abatorul din Dissen

Decizia a fost luată după ce sute de muncitori români care lucrează în abatoare din Germania au fost infectați cu coronavirus. Condițiile de cazare ale acestora nu erau corespunzătoare, iar regulile de protecție de la abator nu erau respectate.
Astăzi MAE a anunțat că 47 de români dintre cei care lucrează la abatorul din Dissen sunt pozitivi la noul coronavirus. Alți 57 sunt în carantină, iar 23 au primit rezultate negative.
„Autoritățile locale au reconfirmat starea bună de sănătate a cetățenilor români infectați, astfel încât niciunul dintre aceștia nu necesită îngrijiri medicale. De asemenea, angajații abatorului beneficiază de sprijinul companiei pe întreaga perioadă a carantinei, fiind stabilit un sistem de livrare pentru hrană și alte bunuri necesare”, arată MAE.