Ministrul Finanțelor, primele declarații despre creșterea taxelor în 2023. Ce îi așteaptă pe români de anul viitor

Beatrice Dumitru 15.10.2022, 22:04
Ministrul Finanțelor, primele declarații despre creșterea taxelor în 2023. Ce îi așteaptă pe români de anul viitor

În plină inflație și recesiune, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a vorbit despre creșterea taxelor în anul 2023, în condițiile în care a fost anunțată majorarea impozitului pe locuințe care ar putea crește și cu 50% de la anul următor, dar și alte majorări. Oficialul din Guvern a spus că nu trebuie să vedem recesiunea tehnică ca pe un „element apocalipitic”.

Ce a spus Adrian Câciu despre majorarea taxelor în 2023

Impozitele pe locuințe ar urma să crească de anul următor chiar și cu 50%, după algoritmul folosit și astăzi, pentru ca primăriile să obțină venituri mai mari, respectiv 2,8 miliarde lei în 2023, bani prinși în calculele bugetare.

Întrebat dacă românii vor trebui să suporte alte creșteri de taxe în anul următor, Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a anunţat că Guvernul nu va majora taxele în 2023 și 2024, până după alegeri, în afara celor anunţate deja și nu vor fi nici alte modificări ale Codului Fiscal.

Ministrul Economiei, primele declarații despre creșterea taxelor în 2023. Ce îi așteaptă pe români de anul viitor
Taxe și impozite majorate de anul viitor.

Nu pentru 2023 şi 2024. Avem şi analiza făcută de Comisia Europeană. Sunt cele care s-au stabilit în ajustarea fiscală care a avut la jumătatea acestui an, pilon de PNRR. Reforma fiscală a fost validată de Comisia Europeană. Cum trecem peste această perioadă? Nu renunţăm la reforme dacă vreţi ca la sfârşitul acestei perioade să fim într-adevăr un stat rezilient, cu o economie rezilientă şi să nu mai fim vulnerabili la fiecare bătaie de vânt inflaţionistă sau de altă natură. Nu vor fi creşteri de taxe…nici nu au fost creşteri, au fost eliminarea unor excepţii, dacă vrem să fim sinceri până la capăt”, a declarat Adrian Câciu la Antena 3.

„Să nu vedem recesiunea tehnică ca pe un element apocalipitic

De asemenea, ministrul Finanţelor susţine că România va ieşi pe creştere economică şi în 2023 și a adăugat că recesiunea tehnică nu trebuie privită ca un ”element apocaliptic”.

„Trebuie să ne pregătim să nu vedem recesiunea tehnică ca un element apocalipitic. Trebuie să ai doar dozajul necesar astfel încât să compensezi efectele acestor presiuni recesioniste care îţi vin din spate. Mai sunt elemente de prudenţă bugetară pe care trebuie să le ai în vedere”, a mai precizat minitrul Finanțelor.

Analiștii de la Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings subliniază faptul că economia României a înregistrat o creştere puternică în prima jumătate a anului, în ciuda războiului din Ucraina, dar se aşteaptă ca ritmurile de creştere să se reducă în următoarele trimestre. În plus, inflaţia ridicată va afecta veniturile disponibile, limitând consumul privat, un motor important de creştere în ultimii ani.

Conform estimărilor S&P, creşterea reală a PIB-ului în România se va moderna până la aproximativ 4% în perioada 2023-2025, comparativ cu una de aproape 6% în 2021-2022.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...