Migrația din Orient, pisica băgată la coteț de valul 5 al pandemiei

De mai bine de 20 de ani problema migrației, în special dinspre Orientul răvășit de războaie, dar și dinspre Africa, teritoriu al rebeliunilor cauzate de conflictele interminabile, aglomerează din când în când, agendele politice ale țărilor europene, și ale înaltelor instituții UE. Acest lucru e în conformitate cu „moda” actuală a subordonării față de Consiliului Europei, for tutelar al țărilor membre.

Faza I a migrației spre Europa: războiul sirian

Războiul civil din Siria, izbucnit în 2011, trecut prin diferite faze presărate cu perioade de teribile confruntări între trupele președintelui Bashar al-Assad și nou înființata Armată Siriană Liberă, a declanșat unul din cele mai mari fenomene de migrare în masă, milioane, între 4 și 6 milioane de civili sirieni, se estimează, fugind din calea urgiei.

Migrația s-a întins pe ani întregi, ținta fiind, desigur, Europa. Calea de fugă a fost prin Turcia, în marea majoritate, dar și prin Egipt, pe ape, pe Mediterană, cu ambarcațiuni supraaglomerate, fără bărci și colaci de salvare, care au căzut victime furtunilor și manifestărilor meteorologice extreme din Mediterana.

State „scut” împotriva migrației

România a fost ferită atunci de invazia refugiaților, dat fiind traseul natural, ruta geografică cea mai la îndemâna refugiaților. Porțile de intrare erau în principal, pe cale maritimă Grecia, Italia, Croația și Spania. Acestea erau porțile de intrare, dar țintele, destinațiile finale, statele unde refugiații urmăreau să ajungă și să se instaleze erau Franța. Olanda, Belgia, Germani, Austria.

Norocul României a constat, așadar, în tenacitatea cu care unele state, precum Grecia, au încercat să facă față valului de imigranți. Exasperate de asaltul refugiaților, care, în disperarea lor, deveneau tot mai agresivi în încercarea de a penetra granițele, grecii au recurs la gesturi de autoapărare extreme, inclusiv la acte de distrugere a ambarcațiunilor de transport, gonflabile, în care trăgeau pentru a nu mai putea fi folosite pentru transportarea refugiaților.

Greciei i s-a alăturat Ungaria, Croația, Polonia și Ucraina, care au făcut, prin dispunerea lor geografică, scut în fața unei migrații care putea deveni periculoasă pentru societățile europene.

Totodată exista și o presiune mediatică, datorată faptului că presa prezenta cu ostentație situațiile dramatice, chiar tragice, de multe ori, ale refugiaților. Civili epuizați de drumul spre libertate, fie maritime fie terestru, înnebuniți de foame, frig, bolnavi, speriați că nu vor fi acceptați și că vor fi trimiși înapoi, în țările în care s-ar fi supus riscului de a fi uciși în război.

Aceasta a fost, foarte pe scurt, drama migrației dinspre Siria. Izbucnirea pandemiei cauzată de virusul  SARS-CoV-2, cel care a determinat boala COVID-19, ce a dat peste cap o întreagă planetă, a mutat atenția radical dinspre problema migrației de proporții aproape biblice, spre o problemă care a dat peste cap, în numai câteva luni, întreaga organizare a societății omenești în ansamblul ei global, a civilizației planetare.

Dar, iată că în august anul curent, dinamica politică militară, care, în treacăt fie spus, nu ține cont, de cele mai multe ori, de problematici sanitare, mai mult sau mai puțin închipuite, de planuri oculte sau situații naturale, caz în premieră în lumea științifică, fără explicații girate în unanimitate de lumea științifică, a dus la declanșarea unui nou val de migrație de proporții uriașe.

Joe Biden a declanșat noua migrație dinspre Orient spre Europa

Decizia Statelor Unite ale Americii, anunțată prin vocea controversată al celui de-al 46 președinte al federației nord americane, de a se retrage trupele americane din Afganistan, după 20 de ani de prezență pe teritoriul acestui stat asiatic, a produs haos. Stare de ocupație întinsă pe 20 de ani, care nu a produs niciun efect benefic regiunii, în pofida celor 800 de mii de militari americani deplasați acolo, si a peste 25 de mii de civili. În ciuda și spre imensa și niciodată consolata întristare cauzată de cei aproape 2.500 de militari americani uciși în misiuni, în Afganistan.

Pe 21 august, ziua începerii retragerii trupelor americane din Kabul, în prima instanță, s-a declanșat și exodul. Afganii care colaboraseră cu fostul guvern, speriați de moarte încercau să fugă din calea fanatismului și dorinței de răzbunare a talibanilor care începuseră procesul de preluare a țării de la guvernul anterior, cel reformist și cu intenții de democratizare a societății afgane, și care ocupau, bucată cu bucată, teritoriul abandonat de trupele militare americane.

Scenele teribile, de un dramatism paroxistic, din aeroportul din Kabul, cu acei afgani care fugeau pe piste după avioanele înțesate de refugiați, imaginile cu afganii duși pe culmile disperării și a fricii, agățați de roțile și de trenurile de aterizarea a avioanelor, imaginile cu cei doi tineri afgani care s-au prăbușit în gol, de pe un astfel de tren de aterizare al unui avion care abia decolase, de la o înălțime de aproximativ 200 de metri, au șocat, difuzate fiind în toată lumea, întreaga omenire.

A fost momentul declanșării unei migrări masive. Ținta principală era, din nou, Europa. O umanitate firească dar greu justificată, atâta vreme cât sunt principii și norme de politică externă care indică, în situații de exod cauzat de războaie civile și de oprimare în masă a unor regimuri politice profund dictatoriale, care au ca practică inclusiv genocidul intern, care indică, așadar, ca zone de găzduire temporară sau relocare pe perioade mai lungi, pentru populațiile refugiate, țări cât mai apropiate de cea din care oamenii au fugit. Aceasta în ideea, că odată trecut pericolul din țările natale, populația refugiată să se poată întoarce cât mai rapid în locurile natale.

Iată cum, pe cale de consecință, SUA, în „buna” lor practică, provoacă haos în lume, ținându-și teritoriul în afara deranjului creat. Nu tu război pe teritoriul Americii, nu migrație, nu haos.

România, stat executant de frunte

În toată această nebunie, a noului val de migrație, România, ca membră a Uniunii Europene și executantă cu exces de zel, s-a grăbit să promită, așa cum a făcut-o și în perioada migrației siriene, că va accepta găzduirea a unui număr de peste zece mii de migranți afgani pe teritoriul țării.

Aceasta în condițiile în care țara noastră era deja supusă unei presiuni fantastice, din punct de vedere financiar, economic, social, psihic pe fondul exacerbării cu motive și explicații științifice slab explicate sau deloc, cu măsuri controversate, în contradicție de la o lună la alta, unele față de altele, cu indecizii politice, cu măsuri care nu au avut efectele constate, ba dimpotrivă, au dus la accentuarea dezastrului.

România nu era pregătită pentru această nouă provocare, care presupunea un consum financiar considerabil, dar și un stres suplimentar pentru români. Dar autoritățile s-au grăbit să accepte ordinele forurilor continentale dominate de interese străine națiunii române, promițând o absorbție a unui număr mare de migranți, toată compasiunea și înțelegerea omenească pentru situația lor, fără a avea nici resursele financiar suficiente, nici logistic, nici un plan de integrare a acestei mase de nefericiți, în condițiile asigurării unei protecții sanitare sută la sută eficiente în contextul pandemic actual din România.

Autoritățile române oferă 1.100 de locuri pentru 10.000 de refugiați

Iată, în exclusivitate pentru impact.ro, o parte din răspunsul Inspectoratului General pentru Imigrări, din cadrul M.A.I, la solicitările redacției noastre pe această temă.

Dar mai întâi, reproducem o declarație a șefului Diplomației Europene, spaniolul Josep Borrel, care spune, în contextul migrației declanșate după retragerea trupelor americane din Afganistan, după un forum organizat la Madrid.: „Trebuie să primim mai mulţi şi statele membre ar trebui să se angajeze să primească între 10.000 şi 20.000 în plus, minim”.

„Accesul la procedura de azil este garantat oricărui cetățean străin sau apatrid, aflat pe teritoriul României ori la frontieră, din momentul manifestării de voință, exprimată în scris sau oral, din care să rezulte că acesta solicită protecția statului român. Persoanele beneficiază de toate drepturile şi garanţiile prevăzute în documentele în vigoare din domeniul azilului la nivelul UE şi le este asigurat accesul la o procedură de azil eficientă. Cererea de azil este individuală, iar decizia privind acordarea unei forme de protecţie internaţională sau de respingere a cererii fiind luată în urma parcurgerii procedurii în ţara noastră.

În ceea ce privește capacitatea de cazare, în prezent, la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări sunt operaționale şase Centre Regionale de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil, spații destinate cazării persoanelor care au solicitat o formă de protecție în România, la cererea acestora, până la încetarea dreptului de a rămâne pe teritoriul României, în situația în care nu dispun de mijloacele materiale necesare pentru întreținere. Centrele au o capacitate totală de cazare de 1100 de locuri, cu posibilitatea de extindere, la nevoie, cu încă 262 de locuri și 166 de locuri în spații închise special amenajate, spații care, în funcție de situația operativă, pot fi folosite în regim deschis, în limita disponibilității”.

Heirupism neaoș. Promitem ce nu avem

Deci, 1.000 plus, cu hei-rup, încă vreo 300 de locuri pentru migranți și tot nu am face față cerințelor UE, fapt ce duce toate declarațiile politicienilor noștri în derizoriu și într-un joc total steril al declarațiilor, Ridicate, uneori, până la acte de circotecă, prin manifestări puerile, de genul celor în care, pe unul din holurile Parlamentului României, câțiva tineri exaltați exponenți ai clasei politice de tip nou, s-au expus blițurilor camerelor foto cu afișe A4 pe care scriseseră mesaje de genul „să-i primim (pe refugiați, n.r.) în casele noastre”.

„Noroc” că a venit „valul 5” al pandemiei și a răcorit mințile decizionale privind acceptarea necondiționată a migranților, total nepregătită, rod ale unor ipocrite și false porniri umanitare.

Deciziile politice de genul „Lebedele trece-n zare…”

Din păcate, instituții cu istoric și activitate profesională ireproșabile, așa cum este și Inspectoratul general pentru Migrații, sunt puse în dificultate de declarații ale politicienilor români, angrenați într-un contract european comun pe care nu au, mai tot timpul cum să-l onoreze.

Deciziile luate de guvernele vremelnice, de miniștrii care nu au neavând certitudinea unei continuități ale unor eventuale idei benefice, nu se implică cu toată conștiința, știința și aplombul personal în aplicare unei ideii politice care, în mod plastic spus, după modelul anecdotic „Lebedele trece-n zare/Eu mă uit, ele dispare”.

Din partea autorităților române specializate, profesioniste, numai intenții bune

Inspectoratul General pentru Imigrări este, după cum spuneam anterior, și după cum reiese chiar din normele prevăzute prin legi clare, pregătit pentru situații de imigrare. În condițiile în care, prin buget, decizii și logistică independente de puterea lor, pot face față intențiilor și promisiunilor deșarte, față de șefii lor, ale politicienilor de la București

„Pe perioada procedurii de azil, solicitanții de protecție internațională care nu dispun de mijloace de întreținere, pot beneficia de cazare gratuită, la cerere, într-unul dintre centrele menționate mai sus și asistenţă materială pentru hrană, îmbrăcăminte precum şi pentru alte cheltuieli” (hrană în limita sumei de 10 lei/persoană/zi, îmbrăcăminte în limita sumei de 67 lei/persoană/sezon vară și 100 lei/persoană/sezon iarnă și de alte cheltuieli  în limita sumei de 6 lei persoană/zi, reprezentând cheltuieli cu transportul local, servicii culturale, presa, servicii de reparații și întreținere, cheltuieli cu produse de igienă personală).

Imigranții pot învăța limba română, pot muncii pe teritoriul țării

De asemenea, le este asigurat accesul la asistența medicală și psihologică, iar minorii participă la cursuri de învăţare a limbii române. Totodată, aceștia pot participa la activităţi de adaptare culturală și au acces la piaţa forţei de muncă în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români, după expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii cererii de azil, dacă în cazul cererii lor nu a fost luată o hotărâre în faza administrativă a procedurii, precum şi pe perioada derulării procedurii de azil în faza judecătorească.

Copiii solicitanţi de azil beneficiază de alocaţia de stat acordată minorilor, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.

Experiențe umane cumplite

Dincolo de latura umanitară, de impactul psihoafectiv al populației receptoare de migranți determinat prin dramele umane inerente fenomenului migrației. Pericolele reprezentate de aceste populații masive în mișcare, care străbat continente, mii de kilometri, care înfruntă poziția unor state, majoritatea, de a fi tranzitate, fenomenul incubă pericole reale.

Mass-media prezintă cu regularitate situații în care familii de imigranți, oameni disperați, speriați de război, de moarte, de represiune, de o viață de iad, recurg la gesturi extreme ca acesta, al dezrădăcinării, al ruperii de pământul căruia îi aparțin, unde s-au născut. Experiența dezrădăcinării de pământul natal, de țara mamă, de perspectiva de a nu mai revedea locurile natale, reprezintă una din cele mai traumatizante experiențe de viață și de suflet prin care trece un om.