Mărturia șoferului implicat în accidentul de la Pasajul Unirii. Detaliul care ar fi putut preveni tragedia. „După impact, nu credeam că va ieși cineva în viață.”

Ana Anitoiu, Dragos Ștefănescu 27.12.2022, 21:55
Mărturia șoferului implicat în accidentul de la Pasajul Unirii. Detaliul care ar fi putut preveni tragedia. „După impact, nu credeam că va ieși cineva în viață.”

Șoferul implicat în accidentul de la Pasajul Unirii din Capitală a făcut o mărturie prin intermediul avocatului său. Bărbatul a spus că un detaliu ar fi putut preveni tragedia în urma căreia o persoană a murit, iar alte peste 20 au fost rănite.

Ce a spus șoferul implicat în accidentul de la Pasajul Unirii

Șoferul autocarului care a lovit limitatorul de viteză de la Pasajul Unirii din București, vineri, 23 decembrie, a spus pentru presa din Grecia, prin intermediul avocatului său, că nu a văzut semnul de avertizare.

„Din păcate, am luat decizia să mă îndrept spre tunel. Nu era niciun semn că era interzis. A fost ghinion. După impact, nu credeam că va ieși cineva în viață. Am auzit strigăte și plânsete peste tot, eram șocat si incapabil sa reacționez. Din păcate eram eu la volan, dar ar fi putut fi altcineva”, a transmis șoferul, în emisiunea „Ora Greciei” a postului de televiziune OPEN.

Șoferul a menționat că este disponibil în orice moment pentru procurorii care cercetează circumstanțele producerii accidentului în urma căruia a murit un bărbat în vârstă de 55 de ani și au fost rănite 24 de persoane.

„Dacă bara de metal nu era așa de grea, nu ne-ar fi rănit, el ar fi fost în viață și ne plimbam prin București. Sunt gata să apar în justiție, ori de câte ori mi se cere asta”, a transmis el.

Accident autocar la Pasajul Unirii
Șoferul implicat în accidentul de la Pasajul Unirii a făcut o declarație prin intermediul avocatului său

Șoferul s-a orientat după GPS

Șoferul implicat în accidentul de la Pasajul Unirii a mai spus s-a orientat după GPS. Însă, avocatul său nu a putut preciza dacă acesta a setat în aplicație că se află la volanul unui autobuz sau al unui vehicul de tonaj mic.

„Nu știu acest detaliu despre GPS. După indicațiile GPS-ului, a ales în ultimul moment să intre în tunel. Mi-a spus că nu a văzut indicatoarele din cauza traficului. Că a încercat să se uite înainte de a intra în tunel, dar nu a putut”, a spus avocatul.

Avocatul șoferului, despre acuzația referitoare la oboseală

De asemenea, avocatul șoferului a respins acuzația lansată de una dintre pasagere, conform căreia bărbatul ar fi fost obosit la volan. Avocatul a spus că au fost făcute mai multe pauze între Salonic și București, iar de la plecarea din Volos până la Salonic autocarul a fost condus de un alt șofer.

„Acest tunel a fost renovat pe tot parcursul verii și funcționează din septembrie. De atunci și până acum au fost 6-7 accidente și în trecut, camioane și autobuze treceau fără probleme prin acest tunel. Nu sunt de acord cu acest sistem, acest limitator.

Este foarte greu. Dacă construcția ar fi fost mai ușoară, nu s-ar fi întâmplat nimic”, a precizat avocatul, subliniind faptul că după redeschiderea pasajului pe 4 septembrie au avut loc mai multe accidente.

Marți, la patru zile după accidentul de la Pasajul Unirii, trei turiști greci se mai află internați în spital. Aceștia sunt în stare stabilă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...