Marcel Ciolacu, declarație de ultimă oră despre plafonarea prețului la energie: „Au fost mai multe propuneri”

Elena Avramescu 20.09.2022, 15:00
Marcel Ciolacu, declarație de ultimă oră despre plafonarea prețului la energie: „Au fost mai multe propuneri”

Discuțiile cu privire la plafonarea prețului la energie par interminabile, iar declarațiile pe această temă sunt la ordinea zilei. De data aceasta liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost cel care a vorbit despre plafonul pentru consumul de energie electrică, specificând că este nevoie să fie făcut în timp real.

Plafonarea prețului la energie, adus în discuție de Marcel Ciolacu

„Plafonul este în discuție în acest moment în coaliție. Au fost mai multe propuneri. Nu le rețin pe cele ale ministrului Energiei. Ordonanța se află în acest moment la prima cameră sesizată, la Senat. Săptămâna viitoare se va da raportul. Deja am convenit modificări pentru instituțiile de cult, pentru serviciile publice, respectiv companiile de apă, dar și pentru companiile de transport.

Mai avem și discuția privind faptul că fabricile de medicamente generice au un preț plafonat la medicamente. Dacă nu intervenim, în acel moment acele medicamente dispar de pe piața din România. Cred că nu ne dorim acest lucru.”, a declarat Marcel Ciolacu.

În momentul în care a fost întrebat despre părerea sa cu privire la propunerea ca plafonarea să se raporteze la consumul din 2021, liderul PSD a spus că au venit mai multe variante și că totul se raportează în timp real. În plus, nu este posibil să se ceară cetățenilor să se facă economie, ținând cont că vor beneficia de ea abia peste 12 luni.

„Amendamentele la ordonanţa pe energie sunt în discuţie în acest moment în cadrul coaliţiei şi se va lua o decizie. Au fost mai multe propuneri. Ordonanţa se află în acest moment la prima cameră sesizată, la Senat, săptămâna viitoare se va da raportul, deja am convenit modificări pentru instituţiile de cult, pentru serviciile publice, respectiv companiile de apă, dar şi pentru companiile de transport. Aceste lucruri deja au fost convenite”, a spus Marcel Ciolacu la Parlament.

Marcel Ciolacu ia in calcul varianta de a fi premier
Liderul PSD Marcel Ciolacu

Liderul PSD a ținut să mai aducă în discuție și faptul că fabricile de medicamente generice au un preţ plafonat la medicamente, asta dacă nu se va interveni, pentru ca medicamentele să nu dispară de pe piaţa din România. Iar dacă statul a plafonat un preţ la anumite medicamente este nevoie să se încadreze în costurile de producţie, mai ales că sunt peste 2.200 de oameni care lucrează în aceste fabrici.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Și ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre acest subiect, spunând că trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare, referitor la faptul că preţurile se raportează la consumul de anul trecut şi mulţi consumatori s-au plâns că acest lucru nu încurajează reducerea consumului.

„Eu cred că fiecare care vrea să facă economie trebuie să facă. Eu cred ca trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare. (…) Este un consum care nu a fost limitat de preţ, a fost un consum normal în 2021. Nu un consum mai mic. (…) Dacă în loc de 300KW, consumă 255 KW, plăteşte mai puţin. Este clar că este încurajat, dar trebuie să găsim şi o modalitate de bonificaţie”, a declarat Virgil Popescu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...