Mai mulți ieșeni, de urgență la spital după ce au fost mușcați de căpușe

Elena Avramescu 20.05.2022, 10:45
Mai mulți ieșeni, de urgență la spital după ce au fost mușcați de căpușe

Încă de la debutul sezonului cald şi până acum, mai mult de 35 de ieşeni au ajuns la spital din cauza muşcăturilor de căpuşă, relatează Ziarul de Iași. Până în acest moment, în urma testelor efectuate, niciunul dintre pacienţi nu a fost depistat cu boala Lyme. Medicii avertizează însă asupra faptului că, atunci când suntem muşcaţi de căpuşă, trebuie să o îndepărtăm cât mai repede, dar nu oricum.

35 de ieșeni au fost mușcați de căpușe

„Atunci când suntem muşcaţi de o căpuşă, în primul rând nu intram în panică şi ne adresăm celui mai apropiat spital. Dacă acest lucru nu este posibil trebuie să reţinem următoarele aspecte: doar o mică parte dintre cei muşcaţi de căpuşe ajung să fie infectaţi cu borrelia şi să dezvolte boala Lyme, pentru că nu toate căpuşele sunt purtătoare de spirocheţi (bacterii – n.r.).

Este important ca insecta să fie îndepărtată cât mai repede posibil. Se consideră că agenţii patogeni pot ajunge în organismul uman, şi care pot fi transmişi de o căpuşă, doar dacă respectiva insectă a stat ataşată de piele prin muşcătură timp de cel puţin 36-48 de ore”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Mituri legate de extractia capuselor
Capuse

Este absolut interzis să se folosească metodele populare, cum ar fi aplicarea de căldură la locul muşcăturii, sau de ceară, acetonă, ulei, vaselină, benzină pentru îndepărtarea căpuşelor, iar asta deoarece orice astfel de agresiune poate determina intrarea în organism a potenţialelor bacterii aflate din abdomenul insectei.

„Pentru a desprinde căpuşa, este nevoie de o pensetă care se fixează pe capul acesteia şi cât mai aproape de piele posibil. Ideal este să extragem căpuşa cu tot cu cleşti. Mişcarea de extragere nu trebuie să fie bruscă sau prin răsucire. După extragere, se spală mâinile şi locul muşcat cu apă şi săpun şi apoi se aplică soluţie antiseptică. Se poate folosi local şi un unguent cu antibiotic”, spune medicul ieşean.

Boala Lyme, care mai este numită şi boala cu o mie de feţe, afectează întregul organism şi este destul de greu de depistat din cauză că simptomele sunt comune şi altor afecţiuni. În plus, dacă rămâne netratată, pune în pericol articulaţiile, vederea, inima, poate duce la boli neurologice cronice şi, în cel mai rău caz, la moarte.

Medicii recomandă ca în această perioadă, mai ales când mergem la iarbă verde, la pădure sau în parcuri să ne luăm măsurile de protecție necesare împotriva mușcăturilor de căpușă, iar cea mai efiecientă metodă de prevenție este evitarea pe cât posibil a locurilor predispuse la contactul cu insecta. Cu toate acestea, dacă vrem să ieșim totuși în natură ar fi bine să purtăm îmbrăcăminte adecvată și chiar să utilizăm spray-urile contra insectelor.

Urmăriți Impact.ro și pe