Legătura neştiută dintre Nicu Ceaușescu şi Irinel Columbeanu. „Avea o privire de om hăituit” EXCLUSIV

Fostul om de afaceri a vorbit pe larg cu impact.ro despre cum i-a întâlnit înainte de 1990 și pe Nicolae Ceaușescu, dar și pe mezinul acestuia, cel care l-a sprijinit într-un moment delicat. Potrivit propriilor sale mărturisiri, Nicu Ceaușescu l-a ajutat să scape de pușcărie, pentru că primise 50 de dolari de la o prietenă din SUA, deși deținerea de valută era ilegală în acea epocă.

Prima întâlnire cu Nicu Ceaușescu, în noiembrie 1988

Irinel Columbeanu, 64 de ani, nu a ezitat să încludă în volumul său recent apărut, „Ipocrația”, momente din viața pe care a trăit-o înainte de 1989. La loc de frunte au fost incluse amintiri din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, când a asistat la lupta dintre trupe militare și cetățenii revoltați care au avut curajul nebunesc de a rămâne în la protestul din Piața Universității și după căderea întunericului.

În plus, el a povestit și cele două întâlniri personale cu mezinul familiei Ceaușescu, cea care a condus până în 22 decembrie 1989 destinele României.

Prima dintre întâlnirile cu Nicu Ceaușescu a avut loc în noiembrie 1988, în niște împrejurări foarte dificile pentru Ilie Colbeanu, alias Irinel Columbeanu. Fiindcă mai trebuie spus că omul de afaceri Irinel Columbeanu a surprins pe mai toată lumea când a decis să-și scrie trilogia cu profund caracter autobriografic la persoana a treia singular.

El susține că i s-a părut „mult mai decent” ca firul vieții sale să fie depănat din perspective neutre, decât din cea a propriei viziuni, deși în fond asta se întâmplă. Așa se face că personajul principal al trilogiei „Istoriile unui vehement” se numește Ilie Colbeanu, iar nu Irinel Columbeanu, fiind alintat de către mama sa cu apelativul Ilinel.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

La un pas de pușcărie pentru 50 de dolari

În noiembrie 1988, Irinel Columbeanu risca pușcăria. Organele de Securitate descoperiseră că primise 50 de dolari de la o prietenă din Statele Unite, ori în epocă deținerea de valută era ilegală. În plus, nici la serviciu nu stătea mai bine, riscând să fie mutat disciplinar de la București la Pitești, iar ICRAL-ul decisese să-l dea afară din casă fiindcă suprafața fostului său apartament era mult prea față de cerințele necesare unei singure persoane. Așa că Irinel povestește cum la volanul propriul său Oltcit a decis să meargă, îmbrăcat la patru ace, la Sibiu, acolo unde prim secretar de partid era Nicu Ceaușescu.

„Nu avea numărul lui de telefon și nici nu-l cunoștea, de fapt. Se vedeau prin barurile de noapte prin care mai umblau amândoi și când îl mai zărea Ili îl saluta din cap, iar Nicușor întotdeauna îi răspundea. Nu avea deci, nimic concret pe care să se bazeze, dar poate că reușea să intre la el, avea să-i înțeleagă situația și poate chiar să-l ajute”, stă scris în cartea lui Irinel Columbeanu.

Iar intuiția sa a funcționat ireproșabil, fiindcă Nicu Ceaușescu a pus mâna pe telefonul operativ, cel fără claviatură, și a vorbit cu cineva din conducera partidului. Apoi, Nicu Ceaușescu l-a încurajat să se întoarcă acasă, la București, spunându-I textual doar atât: „O să vezi că n-o să fie chiar așa de rău! Bine că mi-ai spus”.

Irinel i-a mulțumit după revoluție

Cert e că la 22 decembrie 1988 participă la o ședință de partid în care-și făcuse autocritica, dar a scăpat și cu locul de muncă neatins, și cu apartamentul primit inițial de la ICRAL. Doar cu partidul nu prea a avut ce să facă, fiind în cele din urmă a fost dat afară.

Peste ceva mai mult de un an, în decembrie 1989, între Crăciun și Anul Nou și-a reîntâlnit salvatorul, pe Nicu Ceaușescu, de data aceasta în București.

„De data asta nu-mi mai amintesc când l-am reîntâlnit. Sigur după ce trecuse pe la televiziune, deci era după 22 decembrie. Mă oprisem în drum spre ai mei, care stăteau pe atunci, în zona Pieții Aviatorilor de azi, să-mi iau niște țigări. Era o tutungerie foarte aproape de ieșirea de la metrou. Acolo l-am reîntâlnit.

Stătea la coadă, ca oricare altul, la coadă la țigări. Părea că avea o privire de om hăituit. L-am atins pe umăr și a tresărit ușor. S-a întors, iar eu am apucat doar să-i mulțumesc pentru ceea ce făcuse cu un an mai devreme. Nu cred că mă recunoscuse, fiindcă eram incognito, îmbrăcat cu o pufoaică de muncitor și purtam și barbă. Mi-a strâns însă mâna întins, ușor absent și speriat”, a rememorat pentru impact.ro, Irinel Columbeanu cele întâmplate acum 32 de ani.

Întâlnire cu Nicolae Ceaușescu la masa de biliard

Același Irinel îl întânise, mult mai devreme, și pe fostul lider comunist, Nicolae Ceaușescu. Potrivit acestuia, Irinel era doar un puști pus pe năzbătii, aflat în vacanță, pe litoral.

„Amintirea asta nu am structurat-o în carte. Nu știu cum am făcut că într-o zi de vară am intrat în „Clubul Bazin”, aflat undeva între Olimp și Neptun, unde nu aveau acces decât cei din protipendada comunistă. Am fost atras de zgomotul bilelor de billiard, fiindcă undeva, la subsol, câțiva oameni jucau biliard.

Așa am descoperit că printre cei de la masă se afla și Nicolae Ceaușescu însuși, dar până să mă dezmeticesc, a venit unul din garda lor și m-a scos afară. Atunci l-am văzut pe Ceaușescu cel mai de aproape”, adaugă același Irinel Columbeanu.

Amintirea care l-a urmărit

Însă amintirea din acel de neuitat decembrie 1989, și care de altfel l-a și urmărit multă vreme, avea să fie de la Piața Universității. Cu o seară înainte urmărise discursul obosit al lui Ceaușescu de la etajul al 22-lea al Hotelului Intercontinental. Apoi, a profitat că locul său de muncă se afla în centru, foarte aproape de locul în care Armata avea să se războiască cu cei ce nu mai suportau regimul ceaușist. El a descris laconic în carte acea seară:

„Nu se putea desprinde de la acel balcon pe colt, ce dădea spre Sala Dalles, și curând văzu un TAB care intră cu viteză în plină mulțime, spulberând un grup de manifestanți, care zburară prin aer ca niște păpuși umane dezarticulate. Era groasă treaba și lui Ili îi era clar că niciuna dintre tabere nu mai putea dădea înapoi. A stat acolo sus, la etajul 5, toată noaptea”.

Iar amintirea oamenilor aruncați prin aer de mașinile blindate ale Armatei avea să-l urmărească o lungă perioadă de timp, chiar și după schimbarea regimului politic din țară.