Încă un autor de maculatură: Irinel Columbeanu

E doar primul volum. Din păcate se anunță o trilogie. Vor avea de suferit două ramuri totalmente distincte ca obiect de activitate. Bunul simț literar și pădurile patriei, ultimele urmând a cădea pradă securii pentru a se transforma în suportul de hârtie al unor șuvoaie de nonvaloare tipărită.

Stâlpii societății

După Poponeț despre Nuțu Cămătaru, iată-l producându-se și pe Irinel despre sine însuși. ”Ipocrația” un titlu care de fapt nu înseamnă nimic, e un melanj nereușit al autorului între ipocrizie și democrație.

Se pare că suntem înghesuiți în corzile culturii de astfel de șuvoaie de întâmplări mondene nesemnificative, cu pretenții de best-seller-uri.

Așa-ziși stâlpi ai societății de tranziție își povestesc viețile nu tocmai pilduitoare cu o nonșalanță care ar trebui să îngrijoreze. În comparație cu aceștia, Terente a avut bunul simț de a se abține de la scris.

Pagini sfidătoare

Firește că așa cum nu l-am lecturat pe Poponeț, n-am citit nici primul volum al ”Trilogiei Columbene” și promit să aplic abslut aceași procedură și celorlalte două tomuri care vor urma.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Însă am parcurs online câteva rânduri spicuite într-o așa-zisă recenzie. Eroul paginilor povestește întâmplări din 1971, când se afla în tabără de copii la Biarritz. E sfidător!

Noi ceilalți, ai căror tați nu erau șefi de cancelarie în toate guvernele României, de pe vremea lui Gheorghiu-Dej până în timpurile relativ apropiate ale lui Adrian Năstase, nu mergea în tabără la Biarritz, ci la Năvodari, și asta numai dacă eram fruntași la învățătură.

Noi intram în apă la semnalul stegulețului, beizadeaua se scălda în Atlanticul pe care noi îl vedeam doar la ora de geografie, pe hartă.

Leac pentru zacusca ratată

Altfel, Irinel a fost un viveur iubăreț, care a păpat agoniseala babacului nomenclaturist, sub pavăza căruia și-a vârât în așternut divele diverselor epoci.

După ce averea s-a topit, virilul a scăpătat lamentabil, iar acum opintește să revină în atenție. Însă în atenția cui? Asemenea scrieri bulevardiere n-au cum să se numească literatură, ele folosesc doar spiritelor gospodinelor neîmplinite sentimental, ca leac la vreun amor eșuat din tinerețe sau la vreo zacuscă ratată memorabil într-una dintre toamnele mileniului trei.

Eticheta

În fine, trăim în libertate, inclusiv într-o libertate culturală pe care nu prea știm s-o folosim. Firește că poate apărea orice fel de carte, scrisă de oricine care și-o poate finanța.

Însă a numi asemenea story-uri de trotuar ”trilogie”, pare cam mult! Se jignește noțiunea de literatură, i se asociază hidoșenii nemeritate, iar eticheta de scriitor, lipită pe figura de crai decrepit a lui Irinel, ar trebui să se dezlipească imediat, măcar din bun simț.

Dacă n-o face și rămâne acolo, înseamnă că ne merităm nu numai soarta, ci și ”operele literare” care ne însoțesc nemeritat contemporaneitatea.