Proteinele sunt extrem de importante pentru sănătatea organismului uman, dacă aportul lor zilnic este unul echilibrat. Fiind unul dintre cele mai apreciate și mai gustoase alimente, carnea conține un procent ridicat de proteine. Depozitarea și păstrarea cărnii în condiții optime sunt foarte importante, dacă dorim ca aceasta să își păstreze proprietățile. Tocmai de aceea, este foarte importan să știm la ce temperatură se păstrează carnea în frigider sau în congelator pentru a evita alterarea rapidă a acesteia.
Carnea proaspătă refrigerată are o valoare nutritivă mai mare decât cea congelată și este și mai bună la gust, potrivit specialiștilor. Dacă o ținem proaspătă la rece, proprietățile cărnii nu vor fi afectate, însă această metodă de conservare o putem folosi pe termen scurt. Așa că, pentru a păstra carnea pentru o perioadă mai lungă de timp suntem nevoiți să o congelăm.
La ce temperatură se păstrează carnea? Dacă este proaspătă, carnea de porc poate fi păstrată la o temperatură cuprinsă între 0 și 2 grade Celsius pentru aproximativ 24 de ore, conform specialiștilor. Aceleași condiții sunt valabile și pentru carnea de vită.
Citește și Cât timp se păstrează carnea la congelator. Cea de porc rezistă mai mult decât mielul
La aceeași temperatură, carnea de pui poate fi ținută 5 zile. În schimb, dacă în frigider temperatura constantă este de 0 grade, carnea de pui proaspătă poate fi ținută chiar mai mult timp.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La temperaturi cuprinse între 0 și -2 grade, carnea de porc poate fi păstrată cel mult 12 zile, iar cea de vită maximum 14 zile. La un temperaturi de la -2 la -3 grade Celsius (în stare congelată), carnea de porc poate rezista în condiții optime cel mult 20 de zile, iar carcasele de pui până la două săptămâni.
Dacă doriți să o păstrați pentru o perioadă și mai lungă de timp (câteva luni), carnea trebuie să fie congelată la temperaturi mult mai scăzute. Însă, făcând acest lucru vom reduce valoarea nutrițională și gustul cărnii. Cu toate acestea, congelarea ne va permite să păstrăm carnea pentru mai multă vreme.
Așadar, la o temperatură de -12 grade Celsius, carnea de porc poate fi păstrată în jur de 3 luni, iar cea de vită până la 8 luni. În aceste condiții, carnea de pui poate fi ținută 4-5 luni.
Vezi și Cât timp rezistă, de fapt, carnea de pui la frigider și cât rămâne bună în congelator
Dacă temperatura este și mai scăzută, atunci carnea va rezista mult timp. De exemplu, la -18 grade, carnea de porc poate rezista chiar și 6 luni, carnea de vită până la 12 luni, iar puiul nu mai mult de 7-8 luni.
Potrivit experților, carnea de porc congelată la -30 de grade Celsius are o perioadă de valabilitate de până la 15 luni. Cea de vită poate fi păstrată chiar și 20 de luni, iar puiul nu mai mult de 1 an.
Iată că am aflat împreună la ce temperatură se păstrează carnea, iar în continuare vă vom prezenta câteva sfaturi utile pentru depozitarea cărnii în congelatoare.
În primul rând, carnea dezghețată nu trebuie în nici un caz recongelată, deoarece acest lucru îi afectează durata de valabilitate și calitățile nutriționale. De asemenea, carnea se poate altera dacă o recongelăm după dezghețare.
Totodată, nu este recomandat să spălăm carnea înainte de congelare. Este suficient să o ștergem bine. Pentru a ne fi mai ușor, când punem carnea în congelator este bine să o porționăm. Astfel, atunci când avem nevoie vom dezgheța doar cât ne trebuie, nu toată bucata.
Când punem carnea la congelat este indicat să învelim bucățile în folie sau pungi, încercând să eliberăm aerul din acestea. Am putea, de asemenea, să punem și o notă cu data de congelare pe acestea.
Pentru a mări viteza procesului de congelare, carnea trebuie expusă imediat la cea mai scăzută temperatură a congelatorului. Asta deoarece, la înghețarea treptată, fibrele cărnii se pot deteriora.