La ce facultate merge Iuliana Beregoi. Vedeta a absolvit clasa a XII-a

Ana-Maria Tudor 02.06.2023, 13:22
La ce facultate merge Iuliana Beregoi. Vedeta a absolvit clasa a XII-a

Iuliana Beregoi a sărbătorit absolvirea clasei a XII-a și a participat la ceremonia de absolvire. Într-un interviu exclusiv acordat Antena Stars, artista a discutat despre finalizarea liceului și despre planurile sale pentru viitorul academic.

Artista a absolvit clasa a XII-a

Iuliana Beregoi
 

Iuliana Beregoi a trăit o avalanșă de emoții în zilele trecute, odată cu absolvirea clasei a XII-a. Artista și-a exprimă sentimentele legate de încheierea liceului și a dezvăluit informatii despre facultatea la care își dorește să studieze. Întrebata fiind despre experiența sa la ceremonia de absolvire, Iuliana Beregoi a mărturisit că a fost copleșită de emoții și a realizat că nu dorește ca această etapă a vieții ei să se încheie atât de repede, deoarece îi va fi foarte dor de liceu.

„A fost foarte frumos, am avut mari emoții și știți cum orice copil are sentimentul ăsta: „Mamă, abia aștept să scap de școală!”. Ei bine, fix când am ajuns acolo, la ultimul clopoțel, a fost fix invers. Nu vreau să scap de școală. O să îmi fie dor de colegi, de profesori, de școală în general”, a precizat cântăreața.

Iuliana a trecut printr-o perioadă încărcată, gestionând atât cariera sa de succes, cât și școala și concertele. Pentru a menține un echilibru în viața ei, artista a afirmat că a făcut tot posibilul să-și dedice timp atât pentru activitățile muzicale, cât și pentru studii, deoarece ambele aspecte au fost prioritare în viața ei.

„Am încercat să fiu atentă în ambele părți, să zic așa, și la carieră și la școală, mai ales că și școala și carieră sunt două lucruri foarte importante pentru mine”, a mai adăugat ea.

La ce facultate va merge Iuliana Beregoi

În cadrul interviului a fost abordat subiectul facultății, dar artista a ales să nu discute despre acest aspect. Motivul invocat de Iuliana Beregoi a fost faptul că discuția se concentra pe terminarea claselor generale și nu pe examenul de admitere la facultate. Totuși, Iuliana a precizat că planurile ei de viitor vor ajunge la urechile publicului la momentul potrivit.

„Prefer să nu vorbesc de planurile astea de viitor, fiindcă am mai vorbit și până acum de examenul de clasa a IX-a pe care eu nu l-am avut din cauza pandemiei, de aceea prefer să nu vorbesc despre planurile mele de viitor. O să aflați foarte curând!”, a mărturisit artista.

Urmăriți Impact.ro și pe