SPECIAL

John DeLorean, fiul lui Zaharia din Șugag – Alba, geniul care a revoluționat industria auto. Își alegea iubitele de la Hollywood, iar mașinile lui circulă și azi în SUA

Dan Mlădinoiu, Anca Lupescu 29.12.2022, 15:58
John DeLorean, fiul lui Zaharia din Șugag – Alba, geniul care a revoluționat industria auto. Își alegea iubitele de la Hollywood, iar mașinile lui circulă și azi în SUA

La începutul secolului trecut, Statele Unite deveniseră un magnet pentru milioane de europeni dornici să trăiască Visul American. Printre ei, Zaharia Delorean, un român născut și crescut în comuna Șugag, Alba. Un nume ce avea să devină celebru în Lumea Nouă, ca efect a activității în industria auto a fiului său, John Zachary DeLorean.

La numai 20 de ani, ardeleanul a emigrat în State, stabilindu-se, pentru început, în Montana și Indiana. Deși nu avea școală și nici nu vorbea prea bine limba engleză, s-a angajat ca organizator sindical la fabrica Ford Motor Company. Tot atunci, s-a însurat cu Kathryn, o femeie de origine maghiară, emigrantă din celălalt capăt al geografiei, Australia.

În acea perioadă a venit pe lume, la 6 ianuarie 1925, în Detroit, Michigan, John Zachary. Din pricina faptului că Zaharia devenise imprevizibil și violent, un împătimit al alcoolului, soția și-a luat copilul și a plecat la sora sa în Los Angeles, California, unde au locuit un an. Soțul a fost internat într-un cămin, devenind izolat și abrutizat. Cei doi au divorțat în 1942, iar tânărul s-a îndepărtat de tatăl său pentru totdeauna.

A studiat la o şcoală tehnică, pentru ca apoi să fie acceptat la Lawrence Institute of Technology, o universitate din Detroit specializată în pregătirea inginerilor auto. Al doilea Război Mondial avea să-i întrerupă studiile, iar în 1943 era recrutat şi avea să servească trei ani în armata americană.

Întors acasă după război, îşi definitiva studiile şi se angaja la Pontiac, parte din General Motors. Avea să se facă rapid remarcat mulțumită inovaţiilor sale precum ştergătoarele ascunse sau spoilerul Endura. Însă cea mai mare contribuţie a fost modelul GTO (Gran Turismo Omologato), un automobil care a triplat vânzările Pontiac. Pe lângă acesta, DeLorean a fost forţa din spatele modelelor Pontiac Firebird şi Grand Prix. Aceste modele de succes i-au adus lui DeLorean promovarea la conducerea mărcii Chevrolet, în 1969.

John DeLorean
John DeLorean

Dincolo de pragul succesului

Pentru John DeLorean acum începea adevărata viaţă. La vârsta de 40 de ani era cel mai tânăr director general al Pontiac din istoria firmei. Patru ani mai târziu, devenea cel mai tânăr manager al Chevrolet, iar în 1972 deținea postul de șef al secției pentru mașini și camioane din America de Nord a companiei General Motors. Banii curgeau, s- a împrietenit cu celebrități ale vremii, cum ar fi Sammy Davis Jr sau Johnny Carson. Divorţa de prima sa soţie, avea relaţii cu vedete de film, precum Raquel Welch şi Ursula Andress. Într-un final s-a căsătorit cu o starletă de 20 de ani.

Era un manager extravagant, agresiv,  ieșit din cultura liniștită a bărbaților din anii ’50. S-a dovedit a fi un model timpuriu al vizionarului american modern. În 1971 Chevrolet înregistra vânzări record. Stilul său flamboaiant a atras atenţia conducerii, iar DeLorean demisiona la mai puţin de un an distanţă. Drept cadou de despărţire, General Motors i-a acordat o franciză Cadillac în Florida. Divorţa din nou şi se recăsătoarea cu supermodelul Christina Ferrare. DeLorean nu împlinise încă 50 de ani.

Inovații revoluționare

Rămas fără preocupare, DeLorean îşi pune în aplicare visul pe care îl avea de ceva vreme. Acela de a construi primul automobil sport „etic”, aşa cum îl numea el. O maşină cu alură sportivă, sigură, cu un consum de carburant decent, destinată tinerilor interesați de viteză, nu de confort. Un prototip fusese deja dezvoltat la jumătatea anilor ’70. Acesta purta numele de DeLorean Safety Vehicle (DSV). Caroseria era opera studioului de design Italdesign, condus de Giorgetto Giugiaro. Prototipul avea să intre în producţie sub numele de DMC-12, dar maşina avea să fie cunoscută şi intra în cultura pop sub numele simplu DeLorean. O trăsătură aparte a caroseriei cu portiere fluture era faptul că nu era vopsită.

Producţia avea să înceapă în Irlanda de Nord, la Dunmurry. Motivul pentru care DeLorean a ales să-şi construiască maşina acolo a fost faptul că guvernul britanic oferea sume importante celor care deschideau afaceri aici şi ofereau locuri de muncă. Astfel, DeLorean primea de la statul britanic 100 milioane lire sterline. A construit fabrica şi a angajat 2.000 de oameni. Primele exemplare DMC-12 ieşeau pe poarta fabricii în 1981, dar erau desfiinţate de presa auto. Modelul întorcea capete pe stradă datorită imaginii futuriste şi portierelor avangardiste, însă motorul franţuzesc nu-i oferea prea multă putere, iar ţinuta de drum era mediocră.

Între bogăție, cocaină, FBI și faliment

În pofida faptului că maşina sa nu era un succes, DeLorean îşi continua stilul de viaţă ieşit din tipare. Avea un apartament închiriat pe Fifth Avenue în New York şi vaste proprietăţi în California şi New Jersey.

În această perioadă avea să fie acuzat de trafic de droguri după ce FBI-ul îl filmase într-un hotel de lângă aeroportul din Los Angeles cu o servietă în care erau 22 kilograme de cocaină. Avea să fie arestat, procesul său făcând înconjorul lumii. Guvernul britanic nu era încântat de acest lucru şi oprea finanţarea către uzina sa. Producţia modelului DMC-12 se oprea după doar 9.000 de exemplare.

Declinul

John DeLorean avea să se apere singur la proces. Vinovăţia sa nu a putut fi confirmată. Scăpa astfel de închisoare, însă DeLorean Motor Company nu mai exista. Fuseseră finalizate procedurile de lichidare, iar uzina a fost conficată de guvernul britanic. Şi totuşi, imaginea maşinii avea să fie salvată de un film artistic.

În 1985, pelicula Back to the Future (Înapoi în viitor) spunea povestea amuzantă în care Marty McFly şi Doc Brown călătoreau în trecut cu ajutorul unui DeLorean DMC-12 transformat într-o maşină a timpului. Filmul, care îi avea pe Michael J Fox şi Christopher Lloyd în rolurile principale, avea să fie un imens succes, urmat de încă două serii. Drepturile de autor din difuzarea celor trei filme i-au permis lui John DeLorean să îşi plătească o parte din datorii.

După eşecul companiei auto DeLorean, John a încercat să pornească diverse afaceri. A înregistrat un patent pentru un sistem de transport urban de tip monorail, dar acesta nu a fost construit niciodată. De asemenea, și-a dorit să reînvie compania auto şi a descris în interviuri un nou model, numit DMC2. A început să strângă fonduri pentru noul model. În zadar. În 1999, americanul cu sânge românesc și-a declarat falimentul personal.

John DeLorean a decedat pe 19 martie 2005 în urma unui AVC. Avea 80 de ani. Mormântul său se află în cimitirul White Chapel din Troy, Michigan, iar pe plachetă este desenat un DMC-12 cu portiere deschise. A fost înmormânat în geacă de piele, jeanşi şi cămaşă denim. În Regatul Unit încă exista un mandat de arestare emis pe numele său. Avocatul lui personal, Howard Weitzman, declara, în Los Angeles Times după moartea clientului său: „Avea una dintre cele mai distorsionate opinii despre bine și rău pe care le-am întâlnit vreodată”.

Mașinile sale au marcat istoria auto a Statelor Unite. Astfel, și azi pot fi văzute exemplare DeLorean rulând pe șoselele americane.

Urmăriți Impact.ro și pe