Un nou scandal a luat naștere în coaliția de guvernare, la scurt timp după ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost acuzat de PSD că nu se implică în rezolvarea situației din energie. Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a sărit în apărarea acestuia, spunând că liberalii lucrează alături de PSD la o soluție pentru situația din energie, iar deciziile luate până acum în acest domeniu au fost realizate în colaborare cu social-democrații.
În momentul în care Ionuț Stroe a fost întrebat dacă există șanse ca Virgil Popescu să fie remaniat, acesta a spus că decizia aparține coaliției, iar propunerile vor fi făcute exclusiv de premier.
„Este un atribut al premierului, decizia aparține coaliției. Propunerile le va face premierul. Popescu este suținut de PNL, este unul dintre cei mai importanți oameni în această ecuație a rezolvării problemei din zona energiei.
Haideți să ne obișnuim cu ideea de a lucra așezat, de a avea un dialog, nu răstit la tv. Acum s-a pornit de la o postare a unui social-democrat, probabil că mâine va fi altul, dar asta nu influențează cu nimic activitatea celor două partide, a coaliției și a comitetului interministerial care va veni săptămâna viitoare cu soluții. Aceasta este o discuție despre piață de energie, nu despre un partid sau despre celălalt. Asta este o țintă falsă pe care o folosesc unii reprezentanți ai PSD în scop politicianist”, a spus Ionut Stroe.
Tot astăzi, a fost lansat un nou atac la adresa lui Virgil Popescu, după ce deputatul Mihai Weber a scris într-un mesaj preluat pe pagina de Facebook a PSD că Ministrul Energiei este nu are nicio idee cu privire la măsurile care trebuie să fie luate pentru a compensa creșterile de prețuri la energie electrică, gaze naturale și combustibil.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Ținând cont de faptul că se apropie sezonul rece în care va crește consumul și, prin urmare, vor crește costurile atât pentru populație, cât și pentru agenții economici, îi cer imperativ domnului ministru al Energiei să se trezească și să vină urgent cu soluții care să oprească și să descurajeze creșterea nejustificată a prețurilor la energie și gaze.
Poate alege dintre soluțiile propuse de PSD sau soluțiile adoptate de alte țări din Uniunea Europeană, însă trebuie să o facă urgent, fiindcă românii nu pot duce la nesfârșit povara incompetenței sale”, a mai scris Mihai Weber.
Cu nici 24 de ore în urmă și Marcel Ciolacu a venit cu acuzații către PNL, spunând că îi acuza pe liberali că au discutat într-o ședința la Sinaia ca vinovații să fie ANRE și să înceapă un atac la adresa lui Ciolacu, Grindeanu, dar și Rafila.