Încep să se dea bani pentru elevii din România. Suma e importantă, anunțul zilei de joi
Aproape 250.000 de elevi din România pot primi bani în cadrul unui program de sprijin. Anunțul a fost făcut joi de ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloş. „S-a operaționalizat una dintre măsurile cuprinse în programul «Sprijin pentru România»“, a informat oficialul. Cine sunt beneficiarii și când vor primi ajutoarele bănești, afli în rândurile de mai jos.
Se dau bani pentru acești elevi din România
Se dau bani pentru circa 250.000 de elevi români, potrivit unui anunț făcut de Marcel Boloş. Astfel, elevii vor primi joi câte 500 de lei în cadrul programului „Sprijin pentru România“.
„S-a operaționalizat una dintre măsurile cuprinse în programul «Sprijin pentru România». Este vorba despre elevii care provin din familii sărace, unui număr de 246.000 de elevi astăzi le intră pe card suma de 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare care au fost precizate în program“, a transmis ministrul interimar al Fondurilor Europene.
Boloş a mai precizat că banii în valoare de 122 de milioane de lei au fost virați joi. De asemenea, oficialul a anunțat că, înainte de Sărbătorile Pascale, peste 1,1 milioane de pachete alimentare au ajuns la persoane din categoriile defavorizate.
„Pachetul acesta de măsuri continuă și cu programul pentru persoanele defavorizate, respectiv 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite înainte de Paști, în echivalentul a 170 de lei. Este vorba de vechea măsură pe care o derulăm cu finanțare din fonduri europene“, a spus ministrul.
Citește și: Lecție de omenie și antreprenoriat la Craiova. Cum ajută studenții Universității persoanele defavorizate
Ce este programul Sprijin pentru România
Pachetul „Sprijin pentru România“, care a fost aprobat de liderii coaliției de guvernare, cuprinde măsuri de sprijinire a economiei și a populației în valoare de 17,3 miliarde de lei, dintre care 9 miliarde de lei vor fi asigurate din fonduri europene. Restul de 8,3 miliarde se alocă de la bugetul de stat.
300 de milioane de euro vor fi folosite, conform pachetului, pentru compensarea creșterii prețurilor. Sunt prevăzute, totodată, și ajutoare de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15% la utilități.
De asemenea, 200 de milioane de euro sunt repartizate pentru investiții cu impact major în economie, fiind prevăzut și un ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro.
Proiectul mai prevede și acordarea de vouchere pentru alimente de bază, de 50 de euro la fiecare 2 luni pentru familiile cu cel puțin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pentru pensionarii cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, pentru persoanele cu venit minim garantat și pentru persoanele cu dizabilități.
Se estimează că, în 2022, aproximativ 4,7 milioane de persoane vor beneficia de vouchere, cu o valoare totală de 1 miliard de euro.