Înălțarea Domnului și ziua bravilor cutezători români

Acest neam a avut eroi. Autentici, pătrunși de idei sănătoase dispuși să le aștearnă pe răbojul neființei în schimbul validării lor. Spunea odată voievodul scrisului românesc, Mihai Eminescu: „Ca să-ți dai seama de nivelul unei națiuni, trebuie să vezi ce idoli are”. Ei au fost și rămân obiectul de cult al unei mari iubiri, deși, așa cum nota Schopenhauer – „Soarta celor mari este de a fi recunoscuți abia atunci când nu mai sunt”.

Viteji în „clasorul” distins al românimii

Am avut în „clasorul” distins al românimii viteji care au îmbrățișat pătimaș un principiu simplu al vieții ce dictează înlăuntrul ființei o convingere intimă supusă moralității. În forma sa curată, precum cea a omătului proaspăt căzut. Cea care poruncește cugetului să faci ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte. Numai astfel capeți sceptrul respectului, un trofeu ca un omagiu prezentat meritului.

În mitologia greco-romană, eroul era un semizeu, o persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești ori care a devenit faimoasă prin faptele sale deosebite. La noi, divinitatea a zămislit modele de autori ai unor fapte mărețe. Mânate de o admirabilă abnegație în împrejurări mai grele ca plumbul glonțului sau în munca lor. Nu doar o dată una de Sisif.

Lista celor înaripați de dârzenie, stoicism, vrere de a ara ogorul românesc drept prilej de însămânțare sănătoasă a neamului sunt întinse secular în istorie. Numele lor s-a topit într-un aur de maximă puritate, pentru a fi turnat în statui încunuate cu imortele din flori de câmp.

Domni, domnitori, regi, oameni vajnici slujitori ai științei, slovelor cu har înlănțuite, purtători de paloș, pană, penel, arcuș sau lanțuri de temnițe comuniste. Toți la vremea lor s-au înfrățit cu împărțirea pâinii plămădite de mințile și mâinile lor fraților de sânge românesc. Mulți, foarte mulți, într-un număr nenumărabil, anonimi poleiți cu amintiri de cavaleri necondiționați ai naturalei și fără de frâu iubiri de străbună glie, nu au la căpătâi nici măcar o sfântă cruce.

Impact.ro

IMAGINI indecente cu Tania Budi au scăpat din telefon! Niciodată nu ai mai văzut-o AȘA

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Modestia, calitatea primordială a oamenilor cu suflet înalt

Și ei au fost purtați de o cutezanță a asumării unui risc de totul sau nimic. Au ales, cu lipsă de preget, libertatea primejdioasă în locul sclaviei pașnice. Cei amintiți au refuzat să negocieze principii. Pe cărțile lor de vizită din albumul ceresc este încrustat cuvântul „modestie”. Or, aceasta este calitatea primordială a oamenilor cu suflet înalt. Nu au vrut să obosească și să sfârșească în banalitate. Adesea, au pășit și desculț în viață, însă niciodată în genunchi.

Ei au priceput, în frumusețea propriilor cugete, că a fi provocat în viață este inevitabil, dar a fi infrânt este opțional. Se poate observa că am scris despre acești stejari ai suflării românești la timpul trecut. Pentru simpla cauză că prezentul e sterp. O spun cu gust de fiere și fără ranchiună. Printre arizile roci, pe ici, pe colo, mai ființează firav câte o floare de colț protejată de către ea însăși.

Într-o baladă cu vârsta de cinci secole, poetul Francois Villon se întreba de ce să mai vorbim de Flora, Thais, Eho a căror frumusețe era dumnezeiască. „Ou sont les neiges d’antan?” (Unde sunt zăpezile de altădată, n.r.), fiind titlul operei. Adică, a vorbi despre ceea ce a fost, e ca și cum am pomeni de nămeții anilor trecuți. Acest înțeles inițial s-a topit odată cu omăturile de atunci, dând loc apariției celui de-al doilea sens al verbului. Anume, nostalgia celor cuprinși de întâmplări, timpuri, ființe care au dispărut pentru totdeauna. Un derivat din latinescul „ante annum” (anul dinainte).

Cu tot respectul, îl voi contrazice, în cazul de azi, pe ilustrul literat francez. Cu sinceră deferență, îi omagiez pe cei ale căror suflete aparte se odihnesc, acolo sus, în grădina divinității. Nu numai fiindcă este ziua martirilor noștri, ci în nutrirea unui sentiment de repetabilitate. Până la a deveni aievea, dacă se va întâmpla vreodată, onor cu reverență celor absenți, aici memorați. Hristos S-a înălțat!