La mai puțin de două săptămâni de când a anunțat că este infectată cu noul coronavirus, Simona Halep a surprins pe toată lumea. A apărut într-o imagine alături de medicii de la Spitalul „Matei Balș”.
Pentru Simona Halep au venit și vești bune, după ce la sfârșitul lunii octombrie anunțase că este infectată cu noul coronavirus. Campioana noastră a intrat în autoizolare și după câteva zile s-a testat din nou. Ei bine, după zece zile, Simonei Halep i s-a confirmat că testul pentru COVID-19 este negativ. Prin urmare, sportiva poate ieși acum din izolare. Simona Halep, o luptătoare de felul ei, a ținut să le mulțumească într-un fel aparte medicilor. Medici care luptă cu acest inamic invizibil. Și care au ajutat-o în ultimele zile și pe Simona Halep.
Ocupanta locului 2 WTA a ținut să transmită, prin intermediul rețelor de socializare, un mesaj de mulțumire pentru medicii care au sprijinit-o în aceste zile în care s-a confruntat cu temutul virus. Simona Halep s-a fotografiat alături medicii de la „Matei Balș”, cărora le transmite public mulțumirile sale.
„Mulțumesc echipei de la «Matei Balș» pentru întregul suport depus în această perioadă”, a transmis Simona Halep.

Pe 31 octombrie, Simona Halep făcea un anunț șoc pe rețelele de socializare. Campioana noastră anunța că este și ea infectată cu Covid-19, virusul care a făcut ravagii în întreaga lume în acest an. Simona Halep a dezvăluit atunci și cum se simte, liniștindu-și în acest fel fanii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Salutare, tuturor! Am vrut să vă anunţ că am fost testată pozitiv la COVID-19. M-am autoizolat acasă şi sunt în recuperare, după ce am avut simptome uşoare. Mă simt bine, vom trece peste asta împreună”, a scris Simona Halep, pe Twitter.
După ce a trecut și prin această încercare, Simona Halep este cu gândul la viitorul sezon competițional. După ieșirea din izolare, își va continua pregătirile pentru turneele din 2021.
Simona Halep încheie sezonul 2020 pe locul 2 în clasamentul WTA, cu 7.255 de puncte. După ce a învins noul coronavirus se va pregăti, cel mai probabil, în România. Aceasta, din cauza restricțiilor sanitare aflate în vigoare. Următorul turneu important pe care Simona Halep îl vizează este Australian Open, în ianuarie 2021.
În 2020, Simona Halep a câștigat trei turnee consecutive la rând, Dubai, Praga și Roma. S-a oprit în optimi la Roland Garros, turneul de Grand Slam unde era favorita numărul 1. A fost învinsă de Iga Swiatek, sportivă care avea în cele din urmă să se imoună la Openul Franței.