Google suspendă toate vânzările de reclame online în Rusia

Mihnea Tălău 04.03.2022, 09:42
Google suspendă toate vânzările de reclame online în Rusia

Compania care deține Google, a anunțat joi că a încetat să mai vândă publicitate online în Rusia, o interdicție care se referă la căutări, YouTube și la partenerii externi de publicare. Măsura luată de cel mai mare vânzător de reclame online din lume în funcție de venituri urmează unor decizii similare în Rusia luate de  Twitter și Snap, după invazia Rusiei în Ucraina.

„Punem în pauză anunțurile Google în Rusia”

Anterior, Google interzisese presei rusești finanțate de stat să cumpere sau să vândă anunțuri prin intermediul tehnologiei sale. De asemenea, invocase politica sa privind evenimentele sensibile, care interzice marketingul care urmărește să profite de război, cu o excepție pentru anunțurile de protest sau împotriva războiului.

„Având în vedere circumstanțele extraordinare, punem în pauză anunțurile Google în Rusia, Situația evoluează rapid și vom continua să împărtășim actualizări atunci când va fi cazul”, a precizat compania într-un comunicat, potrivit Reuters.

Luni, autoritatea de reglementare a comunicațiilor din Rusia, Roskomnadzor, a ordonat Google să nu mai afișeze reclame care conțineau informații inexacte despre victimele suferite de forțele ruse și de civilii ucraineni.

Google a picat in majoritatea tarilor din lume

Joi, autoritatea de reglementare a cerut Google să înceteze să mai afișeze reclame pe YouTube cu „informații politice false” despre Ucraina, care urmăreau „să dezinformeze publicul rus” cu privire la evenimentele actuale, a relatat Wall Street Journal.

Cifra de afaceri anuală, în Rusia, de aproximativ 800 milioane dolari

În trecut, Moscova a amendat sau a restricționat accesul la serviciile care îi ignoră cererile.

Anul trecut, Google a plătit amenzi de peste 32 de milioane de ruble pentru încălcări ale conținutului.

Baza de date de afaceri SPARK a arătat anul trecut că cifra de afaceri a Google în Rusia în 2020 a fost de 85,5 miliarde de ruble (790 milioane de dolari). În condițiile în care 1 dolar înseamnă aproximativ 108 ruble.

Sute de firme mari s-au retras în ultimele zile de pe piața rusească, după ce Kremlinul a atacat Ucraina.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...