Gestul pe care Gigi Becali îl face împotriva Stelei. Anunțul de ultimă oră

Marian Cărăvan 06.07.2020, 13:33

Gigi Becali are, clar, „un dinte” împotriva Stelei. Finanțatorul FCSB nici nu vrea să audă de prezența echipei Armatei în Liga 3, într-un campionat organizat de Federația Română de Fotbal. Latifundiarul din Pipera e pregătit pentru un gest extrem.

Gestul pe care Gigi Becali îl face împotriva Stelei

Gigi Becali va face tot ce-i stă în putință pentru a-i pune bețe în roate echipei Steaua, care se chinuie de câțiva ani să promoveze în Liga 3. Aflată tot în Liga 4, CSA Steaua poate promova în acest an în eșalonul al treilea al fotbalului românesc, dar asta nu ar fi pe placul lui Gigi Becali. Finanțatorul FCSB e dispus să apeleze la toate mijloacele pentru a opri formația din Ghencea să ajungă într-o competiție organizată sub egida FRF. Latifundiarul din Pipera se va duce până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru a face contestație împotriva Stelei.

E clar că Gigi Becali nu vrea ca Steaua să promoveze și de aceea va merge la TAS, pentru a contesta două decizii luate de FRF în luna iulie a anului trecut.

Prima decizie se referă la posibilitatea cluburilor de drept public din Liga 2 de a-și schimba statutul juridic sau a transfera activitatea unui club de drept privat pentru a putea obține licența de Liga 1. Cea dea doua decizie obligă cluburile din Liga 1 de a avea echipe de fotbal feminin din sezonul viitor.

Dumitru Dragomir, „oracolul de la Bălcești”, prevede un viitor sumbru la FCSB

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a găsit cauza pentru care FCSB nu ma ia titlul în România de cinci ani. Nici în acest sezon roș-albaștrii nu se mai pot apropia de trofeu și nu mai sunt siguri nici măcar de treapta a treia a podiumului.

„Aparițiile TV de după meciuri, atacurile la jucători, implicarea la primul 11 și multe altele au dus ca Gigi de cinci ani să nu mai câștige campionatul, iar acum nici de locul 3 nu este sigur”, a spus fostul șef de la LPF.

Dumitru Dragomir prevede un viitor sumbru la FCSB.

„Însă eu prevăd că la anul situația o să fie și mai rea. Am auzit că Gigi nu mai vrea să bage bani la echipă, iar dacă nu o să mai bage bani, atunci echipa lui va ajunge mai rău ca Dinamo.

Își va vinde vedetele din echipă, Coman, Man Tănase, iar Gigi o să rămână doar cu centrul de juniori. Dar Gigi și-a făcut rău cu mâna lui din cauza politicii sale pe care a ales-o să o ducă la echipă”, a mai spus Dragomir, conform ProSport.

Urmăriți Impact.ro și pe