Dan Negru locuiește într-o vilă de lux, deține cinci blocuri de birouri și conduce un bolid de zeci de mii de euro, însă banii nu i-au împrietrit inima, sărind adesea în ajutorul celor aflați în suferință. Celebrul prezentator al Antenei 1 a postat recent, pe conturile sociale, câteva fotografii și o înregistrare video, realizate în casa unei familii cu 11 suflete, în care sărăcia și-a făcut culcuș. Dan și-a luat și fiul, pe Bogdan, în această vizită emoționantă, pentru a-i arăta că viața nu este doar strălucire.
Dan Negru a fost impresionat de cazul celor 11 suflete, care trăiesc, de pe o zi pe alta, într-o căsuță uitată de lume, situată într-un cartier bucureștean. Beneficiază de un ajutor din partea Părintelui Mirea, însă insuficient pentru necesitățiile numeroasei familii, așa că Dan Negru le cere ajutorul internauților. Prezentatorul Antenei 1 a fost impresionat de drama micuților, care suferă de foame:
”Afară sunt 40 de grade Celsius, i-am întâlnit azi, mă aflu într-o casă din București. 11 suflete trăiesc într-o sărăcie de Evul Mediu. 7 copii îngrămădiți într-o cameră de câțiva metri pătrați. Noaptea, adunați toți în aceeași camera, într-o căldură sufocantă. Ziua, fără mâncare…
Părintele Mirea îi ajută cum poate. Vă las numărul lui de telefon, încurajați-l cu un mesaj la numărul 0731 491229. Și poate găsim ceva și pentru amărâții ăștia… Oamenii buni sunt mai prețioși decât ăia inteligenți! Lăsați-le, oameni buni, ceva, o pungă de făină, o sticlă cu lapte, să fie bine!”, a menționat Dan Negru, într-un film emoționant, postat pe Internet 7 copii care trăiesc in Evul Mediu in mijlocul Bucureștiului anului 2021.
Contactat de reporterii impact.ro, Dan Negru ne-a povestit despre situația acestor oameni necăjiți: ”Erau 11 oameni în câțiva metri pătrați și noi ne plângem de caniculă. Ca să fii fericit trebuie să te uiți în jos, nu în sus. Am fost la familia asta împreuna cu fiul meu, Bogdan, ca să vadă că viața nu e aia frumoasă și fără griji. M-a impresionat altruismul preotului care-i ține în viață”.
Dan Negru a mai ajutat, de-a lungul vremii, și alți copii, chiar în cadrul emisiunii sale, ”Next Star” (Antena 1), unde micuții concurenți se întrec în probe artistice. Dan a obținut donații de la un celebru om de afaceri, pentru un băiețel bolnav de cancer:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Alex, un puști de nouă ani, a fost depistat cu cea mai agresivă formă de cancer. Tatăl lui a murit la scurtă vreme după ce a aflat de boala copilului. Când a aflat de poveste, Gigi Becali a plătit toți banii! Medicul i-a oferit trei variante de operație și Becali, fără să stea pe gânduri, a ales-o pe cea mai scumpă. Plătită din banii lui!”, povestea Dan Negru, pe conturile sociale despre nobilul gest făcut de Gigi Becali.