George Simion: „Noi vrem un protest pașnic”. Se va cere demisia lui Klaus Iohannis
Co-președintele AUR, George Simion a declarat că în urma anunțului său privind organizarea unui mare miting pe 27 februarie, se aşteaptă ca politicienii din coaliţia de guvernare să împiedice oamenii din toată țara să ajungă în Bucureşti, la protest.
Se va cere demisia lui Klaus Iohannis
El spune că e foarte posibil să fie în stradă zeci de mii de oameni în stradă, sătui de explozia facturilor, de starea de alertă, inflația, prețul RCA.
„Noi vrem un protest pașnic, așa cum au fost mereu când a organizat AUR. Vrem sa ne audă cererile. În primul rând, să îl dea jos pe Virgil Popescu, au termen până duminică”, a declarat Simion, luni seara la România TV.
Liderul AUR spune că, la mitingul de duminică, românii vor protesta împotriva facturilor și restricțiilor în fața Guvernului în Piața Victoriei, după care se vor deplasa la Palatul Cotroceni pentru a cere demisia președintelui Klaus Iohannis. El a afirmat că până în prezent sunt peste de 1 milion de semnături strânse, pentru suspendarea președintelui.
„Am ajuns la 1 milion de semnături!!Mai avem mult până la 3 milioane dar duminică poate îl vizităm la Cotroceni: ora 14:00, piața Universității”, a scris George Simion pe pagina sa de Facebook.
Strategie de politică externă
„La ora actuală în România nu există un consultant politic cu mai multă experiență reală și relevantă în campanii prezidențiale în toată lumea în afară de Anton. Acum două săptămâni m-am întâlnit cu Anton la Paris și a participat alături de mine la întâlnirea cu românii noștri din Paris. Pot să vă spun că este un mare patriot care înțelege foarte bine nevoile poporului român și mă bucur că ni s-a alăturat”, a afirmat George Simion.