“Gacică” este element argotic sau de jargon? Ce diferență este între jargon și argou
În cadrul limbii române există funcțional și “limbile” unor grupuri mai mari sau mai mici de vorbitori, ce-i drept cu o circulație mai restrânsă, fie pentru că rămân complet necunoscute celorlalți membri ai unei comunități lingvistice, fie că fac parte din vocabularul lor disponibil. Așa apar diferențierile sociale, acele particularități de limbă (fonetice, lexicale și gramaticale) care rămân la periferia limbii comune utilizate, cum spuneam, numai de clase sau grupuri sociale mai mult sau mai puțin întinse. Principalele probleme pe care le ridică aceste diferențieri sociale în sistemul lexical sunt legate, printre altele, de jargon și argou.
Ce este jargonul
Termenul jargon cuprinde cuvinte și expresii specifice folosite de unele pături sociale/culte ce vor să se distingă printr-o exprimare care să impresioneze. Jargonul cuprinde cuvinte și structuri străine denumite după elementele lexicale utilizate turcizant, grecizant, latinizant și franțuzit. Uneori au coexistat. În primele decenii ale secolului trecut se folosea un jargon mixt greco-turc. După 1840 s-a conturat și un jargon italienizat inițiat de Heliade.
Multe grecisme au pătruns în școală și biserică: parapon pentru ciudă, necaz, tînguire, evghenie pentru noblețe, boierie.
Din cele rusești amintim zapiscă/adeverință/certificat, cinovnic/funcționar de stat, a gavari/a vorbi, balșoi /mare, haraso /bun, devocica/fetița etc.
În secolul al XIX-lea, au început să fie folosite excesiv de câtre clasele suprapuse cuvintele franțuzești/neologismele precum: demoiselle/demoazelă/domnișoară, merçi/mersi, monsieur/musiu/domn, raison /rezon/dreptate etc.
Qdidactic.com vorbește despre jargonul anglo-americănesc care a pătruns după 1969: week-end, hot-dog, show, living-room, popcorn, talk-show etc.
Julio Casares, filolog, lexicograf, diplomat, traducător și critic literar spaniol, membru al Academiei Regale spaniole si autor al Dicționarui ideologic al limbii spaniole, situează jargonul în cadrul profesionalismelor (cuvinte și expresii folosite în diferite meserii ca termeni de specialitate). Autorul numește aceste limbaje profesionale jargoane. S-ar putea spune astfel că fiecare cetățean are două limbi – limba comună și limba meseriei lui.
Ce este argoul
Este un limbaj secret elaborat de un grup social închis cu intenția de a nu fi înțeles de ceilalți vorbitori. Se mai poate spune, conform studiilor de specialitate, că este adoptat de vorbitorii care se sustrag legilor, de grupuri sociale aflate în inferioritate față de autorități.
Ex.: Delincvenți (album, cazier)
Elevi și studenți (boabă, examen restant)
N. T. Orășanu, ziarist cunoscut în secolul trecut, citat de Viorel Horea Țânțaru în cartea sa “ Dicționar de pușcărie”, a consemnat o listă de circa 50 de cuvinte și expresii argotice, unele păstrându-și și azi înțelesul: sticlete/soldat, polițist, cârâitor/hoț, găină/pălărie, lovele/parale, mardeală/bătaie, bulan/picior, pe șest/încet, pe tăcute etc.
Termenii argotici se modifică frecvent, pentru că își pierd repede caracterul secret. Existența lor scurtă este determinată și de faptul că circulă mai mult oral.
Cum apar termenii argotici
- prin folosirea metaforei (ecologist/vagabond);
- prin utilizarea de arhaisme sau de regionalisme, împrumuturi din alte limbi (mișto/bun, baftă/noroc, gacică-din țigănească;
- prin derivare (șmenar, de la șmen);
- prin trunchierea cuvintelor (diriga de la dirigintă, profa de la profesoară.
Multe dintre ele au pătruns și în beletristică. Trebuie treptat nivelate pe măsură ce dispar condițile sociale specifice ce le-au generat. Utilizarea lor în limba curentă este nerecomandată. V-ar plăcea ca partenerul vostru să spună: Am o gacică mișto tare?