Foto exclusiv. Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu. Dana nu a renunţat încă la verighetă

Ana Anitoiu, Mihai Roșoiu 12.02.2021, 14:18

Văduva lui Sergiu Nicolaescu a fost surprinsă de fotoreporterii Impact.ro, la aproximativ șapte ani de la moartea celebrului regizor. Dana, care s-a căsătorit cu el în anul 2005, în ciuda unei diferențe de vârstă de 47 de ani, nu a renunțat încă la verighetă. Iată cum arată femeia acum.

Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu

La aproximativ șapte ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, văduva lui nu și-a refăcut viața. Dana Nicolaescu continuă să conducă mașina cu care soțul ei mergea la Senat și încă mai poartă verigheta pe deget. În plus, femeia a pus o placă memorială pe clădirea în care a locuit marele regizor și actor, al cărui mormânt este bine îngrijit.

Fotoreporterii Impact.ro au surprins-o pe Dana Nicolaescu după ce a ieșit dintr-un magazin din care a cumpărat câteva prize. Văduva lui Sergiu Nicolaescu este aproape de nerecunoscut față de felul în care arăta la finalul vieții regizorului. Cu câteva kilograme în plus, părul lăsat nevopsit și prins cu o coroniță, într-o ținută neagră lejeră peste care a îmbrăcat o haină gri lăsată descheiată, femeia a avut o apariție complet diferită față de cele de odinioară.

Foto exclusiv. Cum arata acum vaduva lui Sergiu Nicolaescu. Dana nu a renuntat inca la verigheta
Vaduva lui Sergiu Nicolaescu

Văduva lui Sergiu Nicolaescu, criticată la incinerarea lui

Dana Nicolaescu a fost huiduită, în urmă cu aproximativ șapte ani, la incinerarea lui Sergiu Nicolaescu, care a murit la vârsta de 82 de ani. Femeia l-a condus pe regizor pe ultimul său drum îmbrăcată cu un mantou alb. Unii oameni au huiduit-o, i-au strigat ”Rușine” și au numit-o ”văduva albă”, fără să știe, însă, semnificația din spatele ținutei sale. În plus, ea a fost criticată de unele persoane pentru că nu l-a îngropat creștinește pe maestru, deși dorința lui a fost să fie dus la crematoriu după moarte.

“N-aţi văzut că era mare la mâneci? Era paltonul fratelui meu. A fost dorinţa lui, ca Dana să nu vină îmbrăcată în negru la înmormântarea lui. Prin urmare, ea a îmbrăcat un palton al fratelui meu, ca să-l simtă mai aproape de ea. Aşa fost şi la înmormântarea mamei mele. Nu m-a lăsat să vin îmbrăcată în negru la înmormântarea ei”, a spus atunci Iolanda, sora lui Sergiu Nicolaescu.

Sergiu Nicolaescu, cât pe ce să fie tată

Sergiu Nicolaescu, care a lăsat în urmă filme iubite de români, precum “Ultima noapte de dragoste”, “Nea Mărin miliardar” (1979), “Ciuleandra” (1985),  “Triunghiul morţii” (1999), a fost cât pe ce să aibă un moștenitor. Când avea 24 de ani, actorul și regizorul s-a iubit cu Mariana, de profesie coafeză, care i-a devenit soție, însă doar pentru câteva luni. Împreună, urmau să devină părinți, dar au decis să nu păstreze copilul, deoarece el nu era pregătit să devină tată. Apoi, Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit cu Gabriela, artist plastic, timp de un deceniu. Ulterior, s-a căsătorit cu Dana, în anul 2005, căreia i-a rămas și întreaga sa avere, printre care trei case.

Totuși, Sergiu Nicolaescu a crezut că ar fi avut, de fapt, un moștenitor. ”A fost la un moment dat o fată foarte frumoasa, Roxana o chema, proaspăt căsătorită. Mi-a făcut curte. Am trăit împreună o perioadă, evident, doar ca amanţi, şi apoi a dispărut. Am căutat-o peste tot. Nimic. Am aflat ulterior că a plecat din ţară şi că a născut. Planul ei a fost să facă un copil cu mine, (fără falsă modestie, atunci eram frumos) şi să îl crească cu soţul ei. I-am respectat alegerea, într-un fel m-a flatat, dar m-a şi durut. Nu l-am căutat, însă, niciodată, n-am vrut să distrug viaţa nimănui. Iar acum e prea târziu, n-aş mai putea recupera nimic”, spunea maestrul în anul 2010.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI