Autoritățile anunță schimbări importante pentru cei care au planuri de călătorie în următoarea perioadă. Guvernul are vești bune înainte de sărbătorile de iarnă: fără declarație epidemiologică de luni, 20 decembrie, la intrarea în România. Toate informațiile din documentul ce trebuia completat, până acum, la punctele de trecere a frontierei, vor fi incluse în PLF – Formular de Localizare a Pasagerilor.
Guvernul României a anunțat că începând de luni, 20 decembrie, cei care vor intra pe teritoriul României nu vor mai fi obligați să completeze declarația epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei.
Potrivit comunicatului transmis sâmbătă de Executiv, toate informațiile trecute, până acum, în declarația epidemiologică vor fi incluse în Formularul de Localizare a Pasagerilor (PLF). Prin această măsură, se dorește scurtarea timpului de așteptare în punctele de trecere a frontierei, cetățenii urmând să treacă, de luni, printr-un singur filtru, verificarea datelor fiind făcută automatizat.
„Începând de luni, 20 decembrie 2021, cetățenii care intră în România nu vor mai fi nevoiți să completeze declarația epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei, întrucât toate datele din declarația epidemiologică se regăsesc în formularul digital de intrare în România.
Formularul digital de intrare în România va scurta timpul de așteptare în punctele de trecere a frontierei prin faptul că cetățenii vor avea de trecut un singur filtru, nu două ca până în prezent, verificarea datelor fiind făcută automatizat”, a transmis Guvernul.

Formularul de Localizare a Pasagerilor (PLF) intră în vigoare de luni, 20 decembrie, însă poate fi completat începând de duminică, 19 decembrie 2021, accesând aplicația https://plf.gov.ro. Documentul dezvoltat de STS nu va trebui tipărit. La trecerea punctelor de frontieră, scanarea cărții de identitate/pașaport va permite afișarea datelor din formular în aplicația informatică a Poliției de Frontieră.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Autoritățile precizează că PLF va trebui completat cu maximum 24 de ore înainte de intrarea în România.
„Formularul digital de intrare în România (PLF) va intra în vigoare începând cu 20 decembrie a.c. și va putea fi completat electronic în aplicația https://plf.gov.ro începând cu 19 decembrie pentru ca toți cetățenii care vin în țară să aibă suficient timp să îl acceseze.
Formularul, dezvoltat de STS pe baza cerințelor operaționale stabilite de autoritățile medicale, nu trebuie tipărit pentru că în momentul trecerii punctelor de frontieră, la scanarea cărții de identitate/pașaport, va permite afișarea datelor din formular în aplicația informatică a Poliției de Frontieră.
Reamintim că acest formular trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de prezentarea la punctele de trecere a frontierei. Datele trebuie introduse corect pentru că sistemul informatic este interconectat cu DEPABD și Poliția de Frontieră pentru validarea datelor de identitate și Corona-forms, aplicația unde se regăsesc persoanele infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau carantinate.
Documentul este utilizat deja la nivelul a 18 state membre”, se arată în comunicatul Executivului.