EXCLUSIV. Îţi mai aduci aminte de Laura Bretan de la Românii au talent? A ajuns să cânte parlamentarilor francezi: “A fost o onoare”

Alexandru Catalan / 26.01.2021, 17:20

Laura Bretan, tânăra cântăreață cu voce impresionantă, e din nou în centrul atenţiei. Obişnuită să cânte muzică religioasă, întrucât a debutat de mic copil în corul bisericii din Chicago, unde locuieşte împreună cu părinţii ei, Laura a primit zilele trecute o invitaţie cu totul aparte. Pe care a onorat-o cu promptitudine. La nici 19 ani, pe care-i va împlini în luna aprilie, ea a fost invitată să ia parte la “Micul dejun de rugăciune” al parlamentarilor francezi. Laura ne-a povestit, în exclusivitate, despre acest eveniment.

Laura Bretan a cântat la “Micul dejun de rugăciune” al parlamentarilor francezi: ”A fost o onoare să transmit un mesaj de pace şi solidaritate din partea credincioşilor români şi americani”

Evenimentul, aflat la a doua ediţie, a avut doar doi invitaţi speciali, dintre care unul a fost conaţionala noastră. Destinul a făcut ca şi cel de al doilea invitat să aibă legături cu România, fiindcă a fost vorba despre profesorul universitar Shafique Keshavjee, de origine indiană, dar care are o teză de doctorat şi o primă carte publicată pe tema scrierilor cunoscutului istoric al religiilor, Mircea Eliade.

Mai mult, Keshavjee, care în prezent predă la Universitatea din Geneva, a fost de curând visiting-professor la Universitatea din Chicago, având mai mulţi ani rezidenţă în oraşul natal al Laurei Bretan. Situaţia actuală a făcut ca participarea să aibă loc efectiv prin intermediul internetului, dar Laura a dat asigurări că s-a simţit foarte bine.

Laura Bretan a participat si la showul America's got talent din SUA
Laura Bretan a participat si la showul America’s got Talent din SUA

Mai mult, performanţa ei muzicală i-a surprins pe toţi cei prezenţi, cei mai mulţi dintre ei felicitând-o călduros la finele întâlnirii. Iar printre cei prezenţi la Paris s-au numărat parlamentari, miniştri şi şefi ai principalelor Biserici ale Franţei. Organizatorul evenimentului a fost pastorul Thierry Le Gall, directorul serviciul pastoral al Consiliului Naţional al Evangheliştilor din Franţa.

„A fost o bucurie şi o onoare pentru mine să particip ca invitat la un astfel de eveniment şi să transmit un mesaj de pace şi solidaritate din partea credincioşilor români şi americani. Cu această ocazie am cântat, pentru prima dată pe zoom “The Lord” Prayer” şi “How Great Thou Art”, deopotrivă în engleză, franceză şi română. Vi le dedic şi vouă, tuturor, cu toată dragostea! God bless you, all!”, a declarat Laura Bretan pentru impact.ro.

Laura Bretan de la Românii au Talent a cântat pentru parlamentarii francezi
Laura Bretan de la Românii au Talent a cântat pentru parlamentarii francezi

Laura Bretan și-a încercat norocul la “America”s Got Talent”, unde a ajuns până în finală, și a câștigat ”Românii au talent”

Deşi nu a recunoscut, Laura ar fi preferat să ajungă la Paris în carne şi oase, dar actuala pandemie de COVID-19 a dat tuturor planurile peste cap, nu doar politicienilor sau artiştilor. Lansată la celebra emisiune muzicală “America”s Got Talent”, unde a ajuns până în finală, Laura Bretan şi-a luat revanşa câştigând la Bucureşti, un an mai târziu, cea de a şasea ediţie a unei alte emisiuni îndrăgite la noi, “Românii au talent”.

A urmat, trei ani mai târziu, încercarea sa de a reprezenta România la concursul “Eurovision”, fără succes însă, fiind descalificată de doi membri străini ai juriului internaţional, o poveste în jurul căreia s-a iscat o controversă încă needificată pe deplin. În toamna lui 2019, Laura Bretan a fost invitata specială a ”Grupului de rugăciune” din Parlamentul României, acolo unde a cântat o serie de melodii, în limba română şi în engleză, cum ar fi “Halleluja” și Doamne, ce mare eşti!”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI