Da, se poate spune despre despre ursul brun căzut pradă glonțului slobozit din arma unui “Prinz von und zu Liechtenstein”, așa cum scrie pe fișa de evaluare a trofeului, că a fost un rege neîncoronat al codrilor noștri și posibil din întreaga UE, după cum susțin organizațiile de mediu Agent Green și VGT (Austria). Un superb exemplar de 17 ani (poate trăi până la 30) aflat la maturitate, care “deranja” prin împărăția lui seculară doar rugi de zmeură, cuiburi melifere, ghindă sau rădăcinoase dulci. A fost nevoie ca un os domnesc să-și lase crenelurile castelului său din Riegersberg ridicat în 1822, să-și îndese 7.000 de euro în buzunar, prețul viitoarei victime, să ia drumul către o comună covăsneană și să doboare – într-o luptă total inegală – un uriaș al pădurilor virgine.
Ceea ce a făcut prințul microstatului germanofon este mai mult decât o dramă. E o crimă, dat fiind că Arthur făcea parte dintr-o specie protejată de legislația Uniunii Europene și de Convenția de la Berna. Mai mult, Liechtenstein este o țară alpină de 160 de km pătrați, cu doar 37.000 de locuitori, deci cu atât mai lesne ca lumea de acolo să cunoască legile. Printre ele și pe cele ale vânătorii sportive.
Aristocratul știa acest lucru, pentru că viețuiește la frontiera cu Țara Cantoanelor, apropos de Berna. Peste mii de km i-a parvenit știrea că o ursoaică însoțită de puii ei dă iama prin gospodăriile sătenilor din Ojdula. Un alibi perfect, deoarece ținta lui era un trofeu de vază evaluat pe scara valorii cinegetice la 593 de puncte, aproape de maximum, care e 600. Nu-i așa că e seducător să ai întinsă în fața șemineului din secularu-ți castel o splendidă blană de Ursus arctos, iar între panoplii un admirabil și imens cap de sălbăticiune?
Se tot afirmă că a fost o greșeală, o confundare a sexelor celor două urside. Nimic altceva decât o sfruntată minciună, pe care n-ar îngurgita-o nici măcar un nefericit deținător de dizabilități mentale. Până și oamenii cavernelor aparținând vremurilor imemoriale făceau diferența între un mascul și o femelă înainte de a-și arunca sulițele cu vârf de silex asupra prăzii. “Este vorba de braconaj și e de competența poliției”, sunt spusele lui Gabriel Păun, președintele Agent Green, într-un comunicat al ONG-ului.
Fiindcă am menționat pagubele ursoaicei, după ce bietul Arthur a fost răpus, aceasta își continuă cotidian campania de ravagii în satul cu pricina. Așadar, Marele Brun a căzut la datorie. Una de 7.000 de euro. Probabil banii de ziare și de cafea ai prințului Emanuel pe o săptămână. “Vina” ursului este că l-a deșteptat prea devreme ceasul hibernării, își ducea traiul în imensitatea unei mări de clorofilă, era total sălbatic, neobișnuit cu prezența umană și sursele de hrană oferite de către aceasta.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Ceea ce s-a întâmplat acum o lună în Ardeal nu este o premieră. În Covasna există grupuri de criminalitate organizată alcătuite din braconieri dotați cu arme și aparatură de ultimă generație. Tot ca un deja vu, celebrul star al sportului rege, Roberto Baggio, a produs în 1999 o ploaie de pene provenite din cele 37 de gâște și 3 rațe sălbatice doborâte în județul Călărași contra “fabuloasei” sume de 2.000 de dolari.
“Il Codino” făcuse o adevărată pasiune pentru vânătoare în Delta Dunării, arie protejată în patrimoniul UNESCO. Ne-a mai vizitat întinderile de apă, întru zburătăcirea înaripatelor, în 2008 și 2011. Prin urmare, se poate. Orice șeic sau magnat, dacă dorește, poate veni cu portofelul la vedere lângă permisul de vânătoare în România. La un concurs de tir cu ținte vii. Avem cocoși de munte, capre negre, râși, cai de Letea, câteva buchete de floare de colț. Se mai găsește, se mai găsește! Nu se face gaură în cer pentru asemenea fleacuri.
În cazul ursului Arthur, Garda de Mediu s-a sesizat și a început cercetările. Doamne ajută! Aștept cu interes măsurile ce se impun fără tăgadă din partea ministrului Mediului, Tanczos Barna. Declarațiile sale de până acum par împachetate ca într-un nor de fum după o împușcătură. Până atunci, conform “Adevărul”, mai multe publicații din presa elvețiană și austriacă au relatat in extenso despre vânătoarea la care a participat prințul în martie anul curent. Contactat de ziarul elvețian K-tipp, ce a publicat pe larg o investigație pe tema vânării animalelor din speciile protejate la nivelul întregii Europe, omul cu sânge albastru de Liechtenstein nu a dorit să comenteze subiectul: “Personal, nu vreau să mă implic în niciun fel în această discuție”, a declarat el într-un schimb de e-mailuri cu jurnaliștii elvețieni.
Nici n-ar fi fost cazul. S-a implicat decisiv în uciderea celui mai impresionant exemplar de urs european. În loc de epilog, iată ce scrie prestigiosul cotidian din Confederația Helvetă, Blick, despre împușcarea acestei bijuterii a faunei românești:
Poți cumpăra orice cu bani, iar dacă sunt suficienți, poți cumpăra și cel mai mare urs din Europa.
Nimic de adăugat.
