Doliu în familia lui Petre Roman! A fost găsit mort în casă

Stan Filon 14.03.2021, 23:39
Doliu în familia lui Petre Roman! A fost găsit mort în casă

Este doliu în familia fostului premier al României, Petre Roman! O rudă aproapiată a sa a fost găsită moartă în casă, iar cei care au făcut descoperirea au fost vecinii. Un văr de-ai soției sale, Silvia Chifiriuc, a fost găsit mort în casa sa din Botoșani.

Doliu în familia lui Petre Roman

Evenimentul nefericit s-a petrecut în satul Tudor Vladimirescu, din comuna botoșăneană Avrămeni, iar acum s-a aflat. O vecină a fost cea care a sesizat autoritățile, după ce nu l-a mai văzut pe bărbatul respectiv de mai bine de o săptămână.

A sunat la 112 și i-a înștiințat pe oamenilor legii că ceva nu i se pare în regulă. Femeia a sunat după ce a mers la bărbatul care locuia singur și a încercat să intre în locuință. Nu a avut șanse de reușită. Ușa locuinței era blocată pe interior, ceea ce i-a trezit suspiciuni.

Doliu in familia lui Petre Roman
Doliu in familia lui Petre Roman

Bărbatul a fost găsit întins în dormitor

În plus de asta, femeia a simțit și un miros puternic care venea din casă. Când au ajuns la fața locului, polițiștii au rămas șocați, după ce l-au găsit pe bărbat căzut pe podeaua dormitorului, cu faţa în sus, dar cu capul sub pat.

Trupul neînsufleţit al bărbatului, care este, potrivit vecinilor, un verişor de-al artistei Silvia Chifiriuc, a fost preluat de medicii legişti. Aceștia vor efectua o autopsie pentru a se stabili cauza morţii.

”În cauză a fost întocmit un dosar pentru ucidere din culpă, urmând ca în funcţie de rezultatul autopsiei să se dispună măsurile corespunzătoare”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...