Detalii noi apar în cazul crimei oribile din curtea bisericii din Argeș. Ce relație era, de fapt, între ucigaș, mamă și fiul ei de 15 ani

Iancu Andreea 16.05.2021, 23:51
Detalii noi apar în cazul crimei oribile din curtea bisericii din Argeș. Ce relație era, de fapt, între ucigaș, mamă și fiul ei de 15 ani

Un caz șocant a uimit România, după ce o crimă oribilă a avut loc în curtea unei biserici din Argeș. Un bărbat, orbit de gelozie, a omorât cu sânge rece o femeie și pe fiul acesteia. La scurt timp după fapta teribilă, anchetatorii au descoperit noi detalii în cazul crimei din Argeș, surse din preajma oamenilor legii dezvăluind ce relație exista de fapt între ucigaș, mamă și fiul ei de 15 ani.

Noi detalii despre crima din curtea bisericii din Argeș ies la iveală

Duminică, în curtea bisericii din comuna Mihăiești, satul Drăghici, din județul Argeș a avut loc o crimă îngrozitoare. Un bărbat a urmărit-o pe femeia iubită până la biserica din localitate și a ucis-o după ce între ei a avut loc un schimb dur de replici. Copilul de 15 ani al femeii a încercat să scape și a fugit spre poarta bisericii, acolo unde a fost însă prins de bărbat și ucis cu sânge rece. Băiatul a fost dat cu capul de asfalt până când și-a pierdut suflarea.

Sătenii au chemat Poliția, însă când oamenii legii au pornit pe urmele criminalului, acesta a încercat să își pună capăt zilelor și s-a înjunghiat în gât. Bărbatul a fost preluat în scurt timp de o echipă de medici, care l-au transportat la spital, acolo unde a intrat imediat în sala de operație. Deocamdată, medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale ucigașului.  În tot acest timp, au apărut noi detalii în cazul crimei din Argeș, care dezvăluie ce relație era, de fapt, între ucigaș, mamă și fiul ei de 15 ani.

Surse din anchetă au dezvăluit detalii noi cu privire la crima oribilă din curtea bisericii din Argeș

Ce relație era, de fapt, între ucigaș, mamă și fiul ei de 15 ani

Înainte de tragedie, victima ucigașului din Argeș ar fi depus o plângere la Poliție, însă, ulterior, a retras-o, potrivit Observatornews.ro. Astfel, în momentul producerii crimei, nu exista un ordin de restricție pe numele bărbatului. De asemenea, surse apropiate anchetatorilor au dezvăluit care era de fapt relația dintre criminal, mamă și fiul acesteia. Se pare că bărbatul și femeia aveau o relație de concubinaj, iar copilul acesteia nu era fiul ucigașului, ci rodul unei relații anterioare.

Erau concubini. Copilul era dintr-o relație anterioara, nu era fiul lui. Nu exista ordin de protecție. Din primele date, nu au fost sesizări la Poliție, anterior acestui eveniment, arată surse apropiate din anchetă, potrivit stiripesurse.ro.

A fost crimă cu premeditare? Bărbatul își anunțase intenția de a o ucide pe femeie, la televizor, cu luni înainte

Pe de altă parte, bărbatul și victima sa ar fi participat în urmă cu patru luni la emisiunea „Acces Direct”, de la Antena 1, acolo unde și-au expus problemele din relație, scrie ePitesti.ro. În cadrul acesteia, bărbatul a acuzat-o pe femeie de infidelitate și chiar a dezvăluit care este atitudinea sa în cazul în care aceasta decide să îl părăsească. El a amenințat-o direct pe victimă că o va ucide și pe ea, dar și pe fiul acesteia, în cazul în care va fi trădat. În ciuda faptului că violențele conjugale și amenințările cu moartea erau cunoscute de către vecini, bărbatul dezvăluindu-și intențiile chiar și în fața camerelor de filmare, autoritățile nu s-au sesizat.

Acel om ar fi trebuit să primească tratament de specialitate, chiar să fie internat undeva o vreme. Dădea semne evidente de depresie, dar şi se încadra în tiparul clasic al celor predispuşi la violenţă, chiar la violenţă extremă. Faptul că autorităţile au fost imobile, nepăsătoare, a dus la o dublă crimă, o spun fără echivoc, a declarat un psiholog pentru adevarul.ro.

https://www.youtube.com/watch?v=KQXFd8s3Bw0&feature=emb_title

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...