Vicepremierul Dan Barna și Patriarhul Daniel au avut o întrevedere recentă. În contextul în care România începe să se confrunte cu un număr tot mai mare de infectări cu SARS-CoV-2, liderul USR a considerat oportun sprijinul din partea șefului Bisericii Române. Despre ce detalii s-au discutat la întâlnirea dintre Dan Barna și Patriarhul Daniel a vorbit chiar politicianul. Acesta a menționat care au fost temele pe marginea cărora s-a discutat, dar și care a fost solicitarea membrului Guvernului către BOR.
Dan Barna a oferit primele detalii de la întâlnirea de astăzi dintre el și Patriarhul Daniel. Oficialul român a adus în discuție în fața șefului Bisericii tema campaniei de vaccinare, care deocamdată nu și-a atins ținta pe care premierul Florin Cîțu o anunțase în urmă cu mai multe luni. După ce doar jumătate dintre dozele preconizate au fost administrate românilor, autoritățile încearcă să accelereze ritmul de imunizare și de aceea au cerut sprijinul Bisericii.
Discuțiile dintre oficialul român și reprezentantul BOR s-au axat în principal pe implicarea Bisericii în campania de vaccinare. Astfel, Dan Barna susține că există o perspectivă de a elabora un ghid de informare, transmis cetățenilor prin intermediul Bisericii Române. În plus, politicianul a apreciat deschiderea Patriarhului de a-și oferi ajutorul.
M-am bucurat foarte mult să văd că părintele patriarh are o viziune deschisă și modernă referitoare la toate acele fake news-uri pe care le vedem legate de cipuri în vaccin. Este unul dintre cei care susține informarea și educarea oamenilor cu informații corecte. A fost o discuție pe acest ghid, legat de faptul că biserica a transmis deja în prima parte a anului acel ghid prin care oamenii erau încurajați să se adreseze medicilor de familie și în perspectiva acestui val patru chiar am discutat despre perspectiva unui nou ghid, unui nou instrument de comunicare transmis prin intermediul bisericii, a explicat Dan Barna.
Vicepremierul a precizat faptul că este optimist în urma acestei discuții, menționând că își dorește implicarea vocilor cu greutate din societate, care pot aduce un plus de suport autorităților.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Sunt un om optimist. Discuția de astăzi trebuie înțeleasă în această cheie că îmi doresc ca toate vocile care contează în societate să aibă greutate și să fie prezente în această campanie, a mai declarat oficialul român.
Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu afirmase că decizia de a-l invita pe Patriarh este una întârziată, având în vedere faptul că imunizarea populației a început de ceva timp. Totuși, Dan Barna consideră că, în contextul epidemiologic, nu putem vorbi despre prea târziu.
Într-o perioadă de pandemie în care lucrurile sunt cu sus și jos, nu există un prea târziu decât după ce scăpăm de pandemie. Orice demers pe care îl realizăm contribuie ca șansa de a avea un impact mai mic al pandemiei să crească, a mai precizat politicianul.
În cadrul declarațiilor făcute de Dan Barna după discuția cu Patriarhul, vicepremierul a fost întrebat dacă se ia în calcul vaccinarea impusă de către angajatori în rândul persoanelor din subordine, la fel ca în cazul Statelor Unite ale Americii. Deși nu a oferit un răspuns direct, oficialul USR a menționat că sunt necesare măsuri de prevenție pentru a nu agrava situația epidemiologică din România.
Tocmai pentru a nu ajunge în situațiile altor țări în care sunt necesare măsuri de prevenție mai dure, e important să mergem să ne vaccinăm. Dacă reușim să creștem cifra de persoane vaccinate, avem șansa să trecem mai ușor peste acest val patru pentru că cifrele nu mint. Sunt reci și foarte precise, a explicat Dan Barna.