Declarația miniștrilor de Externe, în urma reuniunii de la București. Care sunt principalele puncte bifate de aliați. „Rămânem uniţi şi solidari în acţiunile noastre”

Stan Filon 29.11.2022, 20:44
Declarația miniștrilor de Externe, în urma reuniunii de la București. Care sunt principalele puncte bifate de aliați. „Rămânem uniţi şi solidari în acţiunile noastre”

Întâlnirea de la București dintre miniștrii de Externe ai NATO s-a încheiat cu adoptarea unei declarații comune în cinci puncte. Înalții oficiali au reiterat ideea că NATO este o alianţă defensivă, dar orice atac asupra oricărui aliat va primi un răspuns unit şi hotărât. În același timp, a fost condamnată agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Declarația miniștrilor de Externe, în urma reuniunii de la București

Miniştrii de Externe ai NATO au adoptat la București o declaraţie în cinci puncte prin care se consemnează că orice atac asupra oricărui aliat va primi un răspuns unit şi hotărât, chiar dacă organizația este una defensivă. NATO va sprijini în continuare Ucraina și va continua să se extindă, pentru a deveni și mai puternică. Iată declarația integrală:

„Ne-am reunit la Bucureşti, în apropierea ţărmului Mării Negre, într-un moment în care invazia în derulare a Rusiei în Ucraina ameninţă pacea, securitatea şi prosperitatea euroatlantice. Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru acest război, o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a principiilor Cartei ONU. Agresiunea Rusiei, inclusiv atacurile persistente şi inadmisibile asupra civililor ucraineni şi infrastructurii energetice privează milioane de cetăţeni ucraineni de servicii de bază pentru populaţie. A afectat aprovizionarea globală cu alimente şi a pus în pericol ţările şi popoarele cele mai vulnerabile de pe glob. Acţiunile inacceptabile ale Rusiei, inclusiv activităţile hibride, şantajul energetic şi retorica nucleară necugetată subminează ordinea internaţională bazată pe reguli. Suntem solidari cu Polonia ca urmare a incidentului din 15 noiembrie 2022, care a dus la pierderi tragice de vieţi ca rezultat al atacurilor Rusiei cu rachete împotriva Ucrainei. Condamnăm acţiunile crude ale Rusiei împotriva populaţiei civile din Ucraina, încălcările şi abuzurile împotriva drepturilor omului, precum deportările forţate, tortura, tratamentul barbar aplicat femeilor, copiilor şi persoanelor aflate în situaţii vulnerabile. Toţi cei responsabili de crime de război, inclusiv de violenţă sexuală în cadrul conflictului, trebuie traşi la răspundere. De asemenea, condamnăm pe toţi aceia, inclusiv Belarusul, care facilitează în mod activ războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Declaratia ministrilor de Externe, in urma reuniunii de la Bucuresti
Declaratia ministrilor de Externe, in urma reuniunii de la Bucuresti

„Vom continua şi intensifica sprijinul politic şi practic pentru Ucraina”

Salutăm prezenţa de astăzi a ministrului de externe Kuleba, suntem pe deplin solidari cu guvernul şi cu poporul ucrainean în apărarea eroică a naţiunii şi a ţării şi aducem un omagiu tuturor celor care şi-au pierdut viaţa. Rămânem consecvenţi în angajamentul nostru pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei. Nu vom recunoaşte niciodată anexările ilegale ale Rusiei, care constituie o încălcare flagrantă a Cartei ONU. Vom continua şi intensifica sprijinul politic şi practic pentru Ucraina, care continuă să îşi apere suveranitatea şi integritatea teritorială, precum şi valorile noastre comune împotriva agresiunii Rusiei şi vom menţine acest sprijin atât timp cât va fi necesar. În acest context, NATO va continua să se coordoneze strâns cu actorii relevanţi, inclusiv organizaţiile internaţionale, în special UE, precum şi statele cu care împărtăşim aceleaşi valori şi viziune. Pornind de la sprijinul acordat până acum, vom ajuta Ucraina să îşi consolideze rezilienţa, să îşi apere populaţia şi să contracareze campaniile de dezinformare şi minciunile Rusiei. Aliaţii vor acorda asistenţă Ucrainei pentru repararea infrastructurii energetice pe măsură ce îşi apără populaţia de atacurile cu rachete. De asemenea, rămânem hotărâţi în sprijinirea eforturilor pe termen lung ale Ucrainei pe calea reconstrucţiei post-conflict şi a reformelor, astfel încât Ucraina să îşi poată asigura viitorul liber şi democratic, să îşi modernizeze sectorul de apărare, să îşi consolideze interoperabilitatea pe termen lung şi să descurajeze agresiuni viitoare. Vom continua să întărim parteneriatul nostru cu Ucraina pe măsură ce avansează în aspiraţiile sale euroatlantice.

Finlanda şi Suedia participă astăzi în calitate de state invitate să adere la Alianţă. Aderarea le va face mai sigure, NATO mai puternic şi spaţiul euroatlantic mai sigur. Securitatea lor este de importanţă directă pentru Alianţă, inclusiv pe perioada procesului de aderare.

„NATO îşi consolidează sprijinul adaptat pentru edificarea integrităţii şi rezilienţei”

Reamintind faptul că Balcanii de Vest şi regiunea Mării Negre sunt zone de importanţă strategică pentru Alianţă, salutăm întâlnirea noastră cu miniştrii de externe din statele partenere, Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova, în condiţiile în care NATO îşi consolidează sprijinul adaptat pentru edificarea integrităţii şi rezilienţei, dezvoltarea capacităţilor şi susţinerea independenţei politice. Angajamentul nostru pentru politica uşilor deschise rămâne ferm. Reafirmăm decizia adoptată la Summitul de la Bucureşti, în 2008, şi toate celelalte decizii subsecvente cu privire la Georgia şi Ucraina.

NATO este o alianţă defensivă. NATO va continua să protejeze populaţiile noastre şi să apere fiecare centimetru al teritoriului Aliat în orice moment. Vom proceda în acest mod în conformitate cu abordarea de 360 de grade şi împotriva tuturor ameninţărilor şi provocărilor. Condamnăm terorismul în toate formele şi manifestările sale şi suntem solidari cu Turcia în durerea pricinuită de pierderile de vieţi după recentele atacuri teroriste oribile. Ne confruntăm cu ameninţări şi cu provocări din partea unor actori autoritari şi competitori strategici din toate direcţiile strategice. În faţa celei mai serioase ameninţări la adresa securităţii euroatlantice din ultimele decenii şi în conformitate cu Conceptul Strategic, implementăm un nou fundament pentru postura noastră de descurajare şi apărare prin consolidarea sa semnificativă şi prin dezvoltarea întregii game de forţe şi capabilităţi robuste, gata de luptă. Toate aceste demersuri vor consolida de o manieră substanţială descurajarea şi apărarea înaintată a NATO. Rămânem hotărâţi să ne pregătim, să descurajăm şi să ne apărăm împotriva atacurilor ostile la adresa infrastructurii critice Aliate. Orice atac împotriva Aliaţilor va primi un răspuns unit şi hotărât. Rămânem uniţi şi solidari în acţiunile noastre şi reafirmăm caracterul durabil al legăturii transatlantice între naţiunile noastre. Vom continua depunem eforturi pentru pace, securitate şi stabilitate în întreaga zonă euroatlantică”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...