Decizie radicală luată de Bianca Andreescu. Ce a determinat-o să facă asta

14 08. 2020, 11:06

Anul trecut uimea lumea tenisului cu performanțele sale. Acum, Bianca Andreescu a luat o decizie radicală, chiar înaintea turneului la care se impunea în 2019.

Decizie radicală luată de Bianca Andreescu, campioana de la US Open

Sezonul 2020 este unul atipic, bulversat de pandemia care a cuprins întreaga planetă și a dat sportul mondial peste cap. Asistăm la turnee anulate, amânate, la competiții desfășurate după protocoale sanitare stricte, dar și decizii ale sportivilor. Retragerile din marile competiții sunt la ordinea zilei, aproape că nu mai miră pe nimeni asta.

O astfel de decizie radicală a luat-o în urmă cu puțin timp și sportiva canadiană cu origini românești Bianca Andreescu, nimeni alta de cât campioana en titre de la US Open. Sportiva a anunțat că se retrage de la evenimentul de la Flushing Meadows ce urmează să înceapă pe 31 august. Chiar și campionul de la masculin, spaniolul Rafael Nadal a anunțat că nu va face deplasarea la New Yor. În schimb, liderul mondial Novak Djokovic și-a an unțat participarea la două turnee de pe teritoriul american, atât la Cincinnati, cât și la US Open.

Cum a motivat Bianca Andreescu decizia de a nu participa la US Open unde își putea apăra titlul

Bianca Andreescu a postat pe rețelele de socializare anunțul de retragere de la US Open. A șasea jucătoare a lumii le-a transmis fanilor un mesaj de suflet.

„Dragi fani,

După mai multe discuții cu oamenii cei mai apropiați mie, am luat decizia dificilă de a nu reveni la New York anul acesta. Am făcut acest pas pentru a mă concentra pe forma mea fizică și pentru a mă asigura că revin în circuit la cel mai bun nivel al meu. Victoria de anul trecut de la US Open a fost cel mai frumos moment al carierei mele de până acum și-mi va fi dor să fiu acolo.

Totuși, realizez că dificultățile neprevăzute, inclusiv pandemia de coronavirus, au compromis abilitatea mea de a mă pregăti și de a concura la nivelul necesar ca să pot juca cel mai bun tenis al meu. Vreau să-mi ofer aprecierea pentru USTA și WTA pentru toate eforturile lor în a face posibil acest eveniment. De abia aștept să revin pe teren”, a precizat Bianca Andreescu.