O decizie îi separă definitiv pe ucraineni de ruși, la aproape un an de când liderul rus Vladimir Putin a dat startul războiului. Numeroase persoane au luat o decizie importantă, renunțând la o tradiție veche.
Dacă până acum ideea de a celebra nașterea lui Iisus Hristos în luna decembrie a fost respinsă în Ucraina, războiul declanșat pe 24 februarie de Vladimir Putin a schimbat lucrurile. Numeroși ucraineni au sărbătorit Crăciunul pe 25 decembrie, la fel ca mulți creștini din toată lumea.
Conducerea Bisericii Ortodoxe din Ucraina, care nu este aliniată cu biserica rusă, și-a exprimat acordul, în luna octombrie, pentru ca ucrainenii să sărbătorească nașterea lui Iisus Hristos pe 25 decembrie și nu pe 7 ianuarie, pe rit vechi, ca rușii.
Biserica Ortodoxă Rusă, care pretinde suveranitatea asupra ortodoxiei în Ucraina, și unele alte biserici ortodoxe răsăritene folosesc calendarul iulian antic. Conform acestuia, Crăciunul trebuie să fie sărbătorit la data de 7 ianuarie, cu 13 zile mai târziu decât în calendarul gregorian folosit de cele mai multe biserici.
De fapt, Iisus Hristos nu s-ar fi născut nici în luna decembrie, nici în luna ianuarie. Cei mai mulți specialiști cred că, de fapt, Crăciunul a apărut ca un substitut creștin pentru sărbătorile păgâne ale solstițiului de iarnă.
Însă, de fapt, conform precizărilor din Biblie, Iisus Hristos s-ar fi născut în luna iunie, la șase luni după Sfântul Ioan Botezătorul, când temperaturile erau ridicate, iar păstorii își puteau supraveghea turmele.
Un alt indiciu important ce susține faptul că Iisus Hristos nu s-ar fi născut în timpul iernii, ci într-o lună mai caldă, este faptul că Fecioara Maria și Iosif trebuiau să călătorească la Betleem pentru recensământul roman. Se presupune că recensământul nu ar fi avut loc în decembrie sau în ianuarie, deoarece numărul de participanți ar fi fost prea mic.