De ce e bine să torni bicarbonat de sodiu în bulion. Efectul e fabulos, doar marii bucătari știu asta

Ana-Maria Tudor 12.06.2023, 09:12
De ce e bine să torni bicarbonat de sodiu în bulion. Efectul e fabulos, doar marii bucătari știu asta

Odată cu venirea toamnei și a primelor înghețuri, ne bucurăm să ne întoarcem în bucătărie și să pregătim câteva rețete clasice. Un ingredient indispensabil în multe preparate este bulionul.

De ce să torni bicarbonat în bulion

Nu este un secret faptul că aciditatea poate fi un adversar al bulionului. Ne petrecem ore întregi cu drag pregătind sosul de roșii, în speranța că vom obține o delicatesă, iar gospodinele știu că în spate este o muncă titanică. Cu toate acestea, când vine momentul să savurăm preparatul, suntem adesea dezamăgiți, aciditatea domină și își pune amprenta asupra întregului preparat, distrugându-ne plăcerea de a savura mâncarea.

Marele secret al bulionului. Cum îl faci suficient de dulce fără să pui o tonă de zahăr

Există câteva sfaturi utile pentru a îmbunătăți gustul sosului de roșii și a reduce aciditatea acestuia. Aciditatea poate varia în funcție de soiul de roșii și de nivelul lor de coacere. Este important să luați în considerare faptul că semințele sunt principalele surse de aciditate, așa că este recomandat să le îndepărtați înainte de a pregăti bulionul.

Un truc binecunoscut pentru a reduce aciditatea sosului este adăugarea unei cantități mici de zahăr. Deși acesta funcționează într-o anumită măsură, trebuie să știți că zahărul doar maschează aciditatea și nu o elimină complet. Mai mult, excesul de zahăr poate altera gustul sosului și îl poate face prea dulce, ceea ce poate fi neplăcut.

Ce rol are bicarbonatul în bulion

Bicarbonatul de sodiu are un rol important în neutralizarea acidității în bucătărie. Acesta poate fi utilizat pentru a stopa aciditatea bulionului fără a afecta gustul acestuia. Adăugând câteva vârfuri de cuțit de bicarbonat de sodiu în sos în timpul gătitului, veți observa formarea unor bule la suprafața bulionului. Însă, nu trebuie să va panicați este un semn al reacției chimice care are loc. Această tehnică este utilă, în special, pentru persoanele cu stomac sensibil, care tolerează greu alimentele acide. De asemenea, această tehnică poate fi folosită și în prepararea gemurilor de fructe. În cazul în care nu aveți bicarbonat de sodiu la îndemână, puteți înlocui acest ingredient adăugând un morcov proaspăt sau o curmală în timp ce gătiți bulionul. Acestea vor adăuga o dulceață naturală care va corecta aciditatea. De asemenea, pentru a spori gustul bulionului, puteți adăuga câteva ingrediente. Printre acestea se numără cimbrul, foile de dafin, oregano, rozmarin, pătrunjel și busuioc. În plus, puteți utiliza aceste ierburi aromatice în funcție de preferințe, iar în materie de arome mai pronunțate puteți adauga și ceapă sau usturoi.

Urmăriți Impact.ro și pe