Cum faci un cocktail clasic, Old Fashioned, cu rom în loc whiskey și te bucuri altfel de o sticlă prețioasă

Alexandru Puiu 09.01.2023, 21:07
Cum faci un cocktail clasic, Old Fashioned, cu rom în loc whiskey și te bucuri altfel de o sticlă prețioasă

În cazul în care vrei să faci un cocktail clasic, nicio soluție nu este mai bună decât să începi cu un Old Fashioned, iar când ai învățat cum faci una dintre primele creații mixologice, te poți apuca să faci schimbări mai mici sau mai mari în rețeta originală.

Clasicul Old Fashioned a creat baza pentru un număr aparent infinit de cocktailuri, este matrița pe care se bazează multe rețete devenite tradiționale în ultimii 100 – 150 de ani. Este un mix clasic de băutură spirtoasă – tradiționalul whiskey american sau rye whiskey din secară, zahăr (cub sau sirop) și bitters. Aceasta din urmă este o referință la o categorie de esențe foarte concentrate, un mix puternic de arome care, aproape de fiecare dată, se folosește la nivel de picătură.

Deși clasicul Old Fashioned se face cu whiskey, nu a durat mult până când au apărut iterații cu rom, mezcal, coniac, single malt scotch și nu numai. Tradiționalul cub de zahăr a fost înlocuit cu diferite siropuri sau lichioruri, iar în loc de clasicul Angostura Bitters, barmanii au început să folosească numeroase alte bitter-uri cât se poate de interesante.

Cum faci un Rum Old Fashioned, cu rom în loc de whiskey

Pentru această rețetă, am apelat la o sticlă de A.H.Riise Non Plus Ultra Very Rare. Este un rom danez ale cărui baze a fost puse la 1810 de către Albert Heinrig Riise, de aici și numele brandului global care face valuri de mulți ani în domeniul distilatelor. Această sticlă pe care o poți vedea în imaginea de mai sus este vârful de gamă al producătorului, de aici și denumirea în latină Non Plus Ultra, care s-ar traduce ”mai bun de atât nu se poate”. Are un gust complex de fructe exotice, dar și note de vanilie, caramel și, în opinia mea, alune de pădure. Faptul că vine într-un decantor pe care ți-e mai mare dragul să-l ții pe masă reprezintă cireașa de pe tort.

Rum Old Fashioned

60ml Rom Danez A.H.Riise Non Plus Ultra Very Rare

7,5ml (o linguriță) sirop de zahăr (se obține prin amestecul până la dizolvare completă a unor cantități egale de zahăr și apă)

1 dash Angostura Bitters

1 dash Cocoa Bitters

Ca referință, în majoritatea rețetelor în engleză o să vezi la bitters formularea ”dash”. Aceasta se referă la o mișcare de sus în jos cu mâna a unei sticle de bitters cu picurător. Convenția este că acel gest se reflectă în aproximativ 6-8 picături. Unii sunt de părere că poate fi interpretată chiar și ca zece picături. Poți face mai multe experimente și vezi ce variantă îți place ție cel mai mult în cocktailurile tale preferate.

Metodă: se amestecă ingredientele într-un pahar de mixat cu multă gheață timp de 15 – 20 de secunde. Se strecoară cocktailul peste un cub mare de gheață. Se decorează cu o coajă de portocale după ce ai presat-o peste pahar pentru a obține uleiurile volatile. Opțional, poți folosi la decor și câteva boabe de cacao.

Toate ingredientele folosite le poți achiziționa de pe www.alfadrink.ro.

Alfa-Drink-logo

Urmăriți Impact.ro și pe