Cum arăta Gigi Becali pe vremea lui Ceaușescu. Imagini rare. Patronul FCSB împlinește, azi, 62 de ani

Marian Cărăvan 25.06.2020, 10:00

Chiar în ziua duelului cu Dinamo, din semifinalele Cupei României, patronul FCSB împlinește 62 de ani. Gigi Becali s-a apropiat de fenomenul fotbalistic încă din anii 80, fiind prieten la cataramă cu marele Gică Hagi.

Gigi Becali și prietenia cu Gică Hagi. Patronul FCSB dormea pe jos, în aceeași cameră cu „Regele”

Pentru Gigi Becali, omul cu banii de la FCSB, apropierea de fotbal s-a făcut prin intermediul lui Gică Hagi. Încă de pe vremea când România era sub comunism, fiind condusă de Nicolae Ceaușescu, Gigi Becali pătrunsese în șumea fotbalului. Nu rata nicio ocazie de a urmări pe viu meciurile lui Gică Hagi, fie la Sportul Studențesc, fie la Steaua. Practic, cei doi erau de nedespărțit, Gigi Becali devenise un fel frate mai mare pentru Hagi, un fotbalist aflat în plină ascensiune în acele vremuri. Deseori, după meciuri, cei doi se delectau la câte o terasă sau în barul Hotelului Nord din București, pentru a urmări programul de cabaret.

Gigi Becali nici nu mai voia să plece acasă după astfel de seri petrecute în compania fotbalistului. Așa că a ajuns chiar să doarmă pe jos, în aceeași cameră de cămin cu Gică Hagi.

„Stăteau la povești. Gigi vorbea mult, ca și acum. Iar lui Gică îi plăcea să-l asculte. Cum în cameră avea un singur pat, Gigi se culca pe jos, la picioarele “Regelui”. Când era frig afară, în loc de plapumă avea o pufoaică. Și-o trăgea peste el și intra în lumea viselor”, a precizat o sursă apropiată latifundiarului din Pipera, conform WOWbiz.ro.

Gigi Becali s-a împrietenit cu Gică Hagi în anii 80
Gigi Becali s-a împrietenit cu Gică Hagi în anii 80

Gigi Becali e născut în zi sfântă, pe câmp. Așa susține patronul FCSB

Puțini știu că Gigi Becali s-a născut la Zagna, un lagăr de muncă din zona Brăilei, unde familia sa primise domiciliu forţat pe motive politice. În certificatul de naştere al celui ce avea să devină unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul românesc, la locul naşterii e trecut satul Zagna (localitate inventată special de comuniști pentru deportații în Bărăgan), din judeţul Brăila, şi data de 25 iunie 1958.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cu toate acestea, data de naștere reală a latifundiarului din Pipera nu ar fi 25 iunie.

„Eu nu m-am născut pe 25, cum scrie în buletin, m-am născut pe 24, când s-a născut și Sf. Ioan Botezătzorul. M-am născut pe câmp, în stuf, tata și mama m-au declarat abia a doua zi”, a dezvăluit Gigi Becali.

Vrea calificarea în finala Cupei României

Azi e mare meci pentru echipa patronată de Gigi Becali. FCSB întâlnește de la ora 20 marea rivală, Dinamo, în prima manșă din semifinalele Cupei României. Rămasă fără șanse reale la titlu, după restartul ratat din play-off, FCSB nu mai are decât varianta câștigării Cupei României. Iar un duel cu Dinamo reprezintă o motivație suplimentară și pentru jucători, și pentru finanțator.

Meciul din această seară are o însemnătate aparte pentru finanțatorul FCSB, întrucât se va disputa în ziua în care acesta va împlini 62 de ani. Așa că i-a transmis un mesaj clar antrenorului Bogdan Vintilă, ca un ultimatum.

„Alt rezultat în afară de calificare nu-l accept, nu-l iau în calcul deloc. Cum e, cum nu e echipa, nu accept decât calificare. De aia sunt la FCSB, ca să rezolve jocul. O să mai revină jucători. Sunt nouă consacrați, de aia sunt la FCSB. Probabil numai un copil să joace de data asta”, a spus Gigi Becali, la ProX.

Urmăriți Impact.ro și pe